Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, la Aeroportul Băneasa, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, înainte de plecarea acestuia din România. Viorica Dăncilă l-a aşteptat pe Jean Claude Juncker la aeroport şi l-a întâmpinat împreună cu comisarul european Corina Creţu.
Șefa Executivului a stat aproximativ o oră la aeroportul Băneasa până să ajungă și președintele Jean Claude Junker. Premierul Viorica Dăncilă nu a ajuns, ieri la aeroport pentru a-l întâmpina pe preşedintele Comisiei Europene, care a venit la Bucureşti pentru a participa la summit-ul Iniţiativa celor Trei Mări.
Guvernul a susţinut că aeronava lui Jean Claude Juncker a sosit mai devreme decât ora anunţată, iar SPP l-a preluat pe acesta de la scara avionului şi l-a dus la hotel.
Astăzi, însă, Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a trimis Corpul de control la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administrează aeroportul din Băneasa.
Inspectorii vor verifica dacă experţii instituţiei au respectat procedurile în cazul aterizării avionului preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, au declarat, pentru News.ro, surse oficiale din Ministerul Transporturilor. Intre timp, un alt incident s-a petrecut pe Băneasa. Avionul cu care trebuia să plece Junker are probleme la motor, iar zborul a fost amânat.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!