Câțiva voluntari au schimbat fața saloanelor Secţiei de Cardiologie, din Spitalul Staţionar 2 Reşiţa. În doar 5 zile. Ultima reabilitare a fost făcută acum 10 ani.
Lili Gherle, voluntar la Crucea Roşie, a demarat o acțiune pentru reabilitarea secţiei, după ce l-a internat pe socrul său și a văzut starea deplorabilă a saloanelor. A dat strigarea pe rețelele de socializare și în presa locală, iar oamenii s-au mobilizat,
Foto: Adevărul
„Am fost în medie cam 40 de persoane pe zi, timp de cinci zile. Au fost oameni de la Liga Studenţilor, de la Crucea Roşie, profesori universitari, avocaţi, preoţi, jurnalişti, pompieri, jandarmi, oameni politici. Am avut chiar şi foşti pacienţi ai secţiei, care au venit şi ne-au ajutat. Personalul, medici, asistente, infirmiere ne-au dat o mână de ajutor. Au fost şase firme care ne-au ajutat foarte mult cu toate materialele de care am avut nevoie, conducerea spitalului ne-a dat mobilierul: paturi şi noptiere. Cu o noapte înainte de a începe nu am putut să dorm, pentru că imi era teamă că nu o să reuşim, dar a fost o mobilizare incredibilă, cum nu m-am aşteptat. S-a muncit foarte mult în aceste cinci zile şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat pentru că au demonstrat că atunci când vrei să faci ceva, e imposibil să nu reuşeşti. Trebuie doar să existe iniţiativă şi să vrei”, a declarat Lili Gherle, pentru Adevărul.
Din donaţii s-au adunat aproximativ 16.000 de lei, din care s-au cumpărat lucruri necesare pentru cele trei saloane.
Conducerea spitalului se bucură că acţiunea voluntarilor a fost o reuşită şi spune că aproape tot ce s-a făcut până acum în Spitalul Judeţean, pe toate cele trei staţionare, s-a făcut din donaţii şi voluntariat.
„Acţiunea a fost excepţională, realizată de nişte oameni excepţionali. Secţia nu a fost reabilitată în ultimii cel puţin 10 ani, dar a fost o acţiune comună a acestui grup de voluntari motivaţi de doamna Lili Gherle. Am participat şi noi, ei s-au ocupat de reabilitare, noi am dotat secţiile cu paturi noi , noptiere noi şi tot ce ţine de cazarea pacienţilor. Ei au cumpărat, din resurse proprii, frigidere şi televizoare, adică aceste saloane arată acum ca orice salon dintr-o europă civilizată. Înainte de această acţiune, eu şi personalul angajat am făcut acest lucru, cu aproape întreg Staţionarul 1. Adică am zugrăvit, am reparat, din donaţii aduse de noi, am făcut nişte lucruri care chiar cred că sunt de subliniat. Vom continua, în luni următoare, cu sălile de operaţii, cu secţia de ATI. Tot ce am făcut, am făcut fără niciun ban din partea cuiva”, spune Waldemar Murgu, directorul Spitaluluii Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, potrivit Adevărul, care a mai adăugat că din partea Consiliului Judeţean Caraş-Severin s-au primit bani de mai multe ori pentru aparatură medicală, ultima finanţare fiind pentru achiziţionarea unui aparat de osmoză, în valoare de 150.000 de lei.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!