Concursul de rezidențiat are loc duminică, în 6 centre universitare din țară. Aproape 8.900 de absolvenți candidează pe aproximativ 4.700 de locuri.
Concursul se va desfășura în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Va fi aceeași metodologie ca și în anii trecuți, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.
Lista locurilor și posturilor din rețeaua Ministerului Sănătății este publicată pe pagina concursului de rezidențiat www.rezidentiat.ms.ro.
În perioada 17-19 decembrie, se va face alegerea posturilor în funcție de punctajul obținut. Apoi, între 6-14 ianuarie 2020, viitorii rezidenți vor semna contractele individuale de muncă cu unitățile sanitare, iar între 14-16 ianuarie se va face repartiția pe clinici de pregătire.
Încadrarea în unitățile medicale ca rezidenți este prevăzută la 1 februarie 2020.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!