

O judecătoare pe care DNA a trimis-o în judecată pentru că lua mită de la interlopi prin intermediul unei ghicitoare, a scăpat de condamnarea în primă instanță pentru că faptele s-au prescris.
Max Verstappen, campionul mondial în Formula 1, a fost nevoit să-și anuleze toate angajamentele media dinaintea Marelui Premiu al Arabiei Saudite. El are unele probleme de sănătate.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis aseară să ridice autorizația companiei Euroins, care intră, conform legii, în insolvență, susțin surse din piață, citate de profit.ro
Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România explică de ce nu l-a primit ca membru pe Nicu Covaci, fondatorul trupei Phoenix. UCMR susține că o astfel de decizie „este supusă exigenţelor profesionale statutare”.
Sepsi OSK a învins joi, pe teren propriu, echipa FCU Craiova, scor 4-0. Oltenii au ajuns pe locul 7 în campionat şi au ratat intrarea în play-off. Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova, a reacționat pe rețelele sociale.
Organizatorii festivalului UNTOLD aduc în această vară, între 3 și 6 august, pe Cluj-Arena, cei mai buni DJ ai lumii: Martin Garrix, David Guetta, Armin van Buuren, Alesso și Salvatore Ganacci.
Pas important pentru România în dosarul Visa Waiver! Doi senatori americani au depus un proiect de lege care recomandă includerea României în acest program, prin care am putea călători fără vize peste ocean. Anunțul a fost făcut de Ambasada României în Statele Unite.