Elveţia caută 700 de voluntari pentru Eurovision
Organizatorul concursului muzical Eurovision, programat să se desfăşoare anul acesta în oraşul elveţian Basel, caută voluntari care să ajute la buna desfăşurare a evenimentului din luna mai.
Organizatorul concursului muzical Eurovision, programat să se desfăşoare anul acesta în oraşul elveţian Basel, caută voluntari care să ajute la buna desfăşurare a evenimentului din luna mai.
Preşedintele ales Donald Trump speră să facă Hollywood-ul „mai puternic ca niciodată” numindu-i pe Sylvester Stallone, Mel Gibson şi Jon Voight „ambasadori speciali”, obiectivul lor fiind acela de a readuce afacerile pierdute în „ţări străine”, scrie Variety.
Două dispozitive inteligente pentru hrănirea pisicilor fără stăpân au fost amplasate, joi, în parcul Tineretului, în cadrul unui proiect implementat de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor şi Asociaţia Sache.
Omenirea a eliberat "relele unei Cutii moderne a Pandorei", a avertizat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, incluzând "tehnologiile scăpate de sub control" printre ameninţările existenţiale ale lumii de astăzi, alături de războaie şi încălzirea globală, relatează AFP.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum WhatsApp, ulterior folosind aceste conturi pentru propagarea unor tentative de fraude online.
Rusia a planificat "acte de terorism" în transportul aerian din întreaga lume, a declarat miercuri premierul polonez Donald Tusk, acuzând Moscova de organizarea de sabotaje şi deturnări atât în Polonia, cât şi dincolo de teritoriul ei, informează AFP.
Într-un discurs sumbru de rămas-bun, preşedintele american în exerciţiu Joe Biden şi-a exprimat miercuri îngrijorarea că America va cădea în mâinile unei "oligarhii", vizându-i, fără a-i numi, pe preşedintele ales Donald Trump şi pe miliardarii din domeniul tehnologiei aliniaţi acum în spatele acestuia, relatează AFP şi Reuters.
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că acordul privind o încetare a focului în Gaza ar putea deschide calea pentru o întrerupere de durată a ostilităţilor în Fâşia Gaza, relatează AFP.