Biden și-a recunoscut public pentru prima dată cel de-al şaptelea nepot
Preşedintele american, Joe Biden, a recunoscut public pentru prima dată vineri, într-o declaraţie pentru revista People, un al şaptelea nepot, informează Reuters.
Preşedintele american, Joe Biden, a recunoscut public pentru prima dată vineri, într-o declaraţie pentru revista People, un al şaptelea nepot, informează Reuters.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj de Ziua Imnului Naţional, context în care subliniază că este esenţial să luptăm pentru respectarea idealurilor şi a valorilor care definesc România modernă - libertate, democraţie, pluralism, respect faţă de lege, dar şi pentru asigurarea securităţii şi a prosperităţii ţării noastre.
Ucraina urmează să sărbătorească Crăciunul la 25 decembrie, şi nu la 7 ianuarie ca până acum, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat o lege în acest sens, ultima dintr-o serie de măsuri adoptate de Kiev pentru a se distanţa de Moscova, relatează AFP.
Trei medalii au cucerit sportivii români, vineri seară, în finale la nataţie, „într-o jumătate de oră”, la FOTE Maribor 2023, anunţă COSR.
Comitetul ONU împotriva torturii îşi exprimă, într-un raport publicat vineri, „profunda îngrijorare” cu privire la acuzaţiile de tortură, rele tratamente, supraaglomerare, lipsă de personal calificat şi specializat şi condiţii materiale precare atât în instituţiile de psihiatrie, cât şi în unităţile de îngrijire socială din România. Ca urmare, instituţia face mai multe recomandări României, în calitatea sa de stat semnatar al Convenţiei ONU împotriva torturii.
Spectacolele pe care Taylor Swift le-a susținut la Seattle, pe 22 şi 23 iulie, în cadrul turneului său „Eras”, au generat o activitate seismică echivalentă cu un cutremur de magnitudine 2,3, potrivit seismologului Jackie Caplan-Auerbach, scrie The Guardian.