

Ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că a aflat de pe Facebook că Andrei Baciu a demisionat de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi a precizat că aşteaptă să existe şi o demisie asumată şi comunicată în mod oficial. Ministrul a menţionat că probabil va exista un interimat şi apoi o decizie politică de numire a unui nou preşedinte al instituţiei.
O femeie în vârstă de 69 de ani, pacientă a Spitalului de Psihiatrie de la Murgeni, se află internată la Spitalul de Urgenţă Bârlad, în secţia de terapie intensivă, unde a fost dusă cu hipotensiune şi deshidratare. A fost prima pacientă pentru care a fost chemată ambulanţa, miercuri, la spitalul din Murgeni şi care nu a fost găsită în stop cardio-respirator. Alţi 14 bolnavi cu simptomatologie digestivă se află la secţia de boli infecţioase la spitalului din Bârlad, în timp ce cinci au fost transferaţi la Iaşi trei la Vaslui.
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au deschis un dosar de evaluare a averii secretarului de stat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), demnitar promovat de Liviu Dragnea şi susţinut de Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, ca urmare a sesizării depuse de către deputatul USR Mihai Badea.
Poliţiştii din Botoşani au demarat o anchetă după ce un băieţel de 13 ani a dispărut într-o pădure, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.
Mama lui Vlad Pascu, tânărul care, aflat sub influenţa drogurilor, a accidentat mortal alţi doi tineri, la 2 Mai, a fost plasată în arest la domiciliu printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, hotărârea fiind definitivă.
Schimbările climatice reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii din cauza creşterii numărului dezastrelor meteorologice şi a valurilor de căldură extremă, a declarat joi ONU, care a cerut îmbunătăţirea serviciilor de avertizare pentru a atenua cele mai nefaste efecte, informează AFP.