Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion.
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion.
Ploieştenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare vor plăti, din 1 ianuarie, un preţ aproape dublu pentru gigacalorie faţă de cel plătit până la finalul anului trecut. Odată cu noul an intră în vigoare tariful de 350 de lei/gigacalorie fără TVA pentru energia termică facturată populaţiei.
Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”.
Guvernul a adoptat în şedinţa de luni, 30 decembrie, ordonanţa privind unele măsuri fiscal-bugetare, supranumită ordonanţa "trenuleţ", a anunţat premierul Marcel Ciolacu.
Potrivit agenţiei de presă argentiniene Infobae, cinci persoane au fost inculpate de autorităţile locale în cazul morţii lui Liam Payne. Acestea sunt suspectate că ar fi avut o influenţă directă asupra decesului artistului.
Deși ultimii ani nu au fost cei mai buni pentru Irinel Columbeanu, care din milionar a ajuns să nu se mai descurce cu banii și să trăiască la un azil, acesta își alină zilele cu ajutorul celor care nu l-au uitat. Printre ei, și fiica sa, Irina, care locuiește în America. Aceasta i-a trimis un cadou de Crăciun.
De la micul şi fragilul arhipelag Mayotte la puternica Arabie Saudită, de la metropolele europene prospere şi până la mahalalele supraaglomerate din Africa, nicio regiune nu a fost scutită în 2024 de dezastre naturale, aproape toate acestea fiind exacerbate de schimbările climatice, informează AFP, agenție de presă citată de Agerpres.
Un pasager al avionului Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan a declarat pentru Reuters că s-a auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce aeronava se apropia de Groznîi, în sudul Rusiei, informează Reuters.