Proaspăt întors din Israel, înotătorul Cristian Mitrică a fost invitat la Matinalii Digi FM. Acesta a povestit clipele de groază pe care le-a trăit zilele trecute. Sportivul român se afla în Nordul Israelului pentru a participa la o competiție de înot.
Deși se afla într-o țară care era în plin război, Cristian Mitrică a înotat 8 ore, apoi după finalul competiției a căutat soluții pentru a se întoarce în România.
„Nu mai erau zboruri, iar de rămas acolo era foarte riscant. Dar, între timp, consulatul român s-a mișcat foarte bine și ne-au găsit o cursă privată. Așa că, după multe întâmplări am prins acel zbor spre România”, povestește înotătorul român.
Nedormit de 3 zile, românul povestește cum a fost drumul spre aeroportul din Tel-Aviv, dar și clipele de panică pe care le-a trăit până a urcat în avionul care l-a adus în România.
„În aeroport mi-a fost cel mai frică. Dar în drumul spre aeroport, pe autostradă, am văzut multe tancuri, lansatoare de rachetă, erau coloane care mergeau spre Fâșia Gaza.
În aeroportul din Tel-Aviv atmosfera era foarte tensionată pentru că fix în aceeași zi fusese atacat cu o rachetă care căzuse lângă. Iar la 20-25 de secunde după ce am intrat în aeroport s-a mai auzit o bubuitură. Toata lumea era speriată, oamenii țipau. Asta a și fost motivul pentru care eu nu am vrut să zbor din Israel, ci din Iordania” a mai povestit Cristian Mitrică la Matinalii Digi FM.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!