Paul Surugiu (Fuego) a intrat în direct prin telefon, la Matinalii Digi FM, cu ocazia Zilei Naționale, cu promisiunea că în ianuarie le va face o vizită Matinalilor, pentru că decembrie este o lună plină pentru el. Fuego ne-a demonstrat că are și simțul umorului, dar și un simț civic dezvoltat.
„La mulți ani, dragii mei! Ce să zic eu astăzi? Că celebrăm România doar când ne aducem aminte? Doar când ne convine sau când e Ziua Națională? În restul timpului, ce să vezi... România nu mai e pe placul nostru. Nu mai este cel mai potrivit loc. Și am face orice să aruncăm cu noroi în ce are ea mai bun. Nu avem cel mai fericit popor, dar țara e mândră. Și, din păcate pentru noi, e mânjită și zilnic lovită și pusă la colțul rușinii.
Tot mă întreabă oamenii de ce sunt patriot și de ce am drag de țara mea. Am drag de țara mea pentru că aici m-am născut, aici m-am format, aici am spus „mama”, aici e spiritul meu, aici m-am realizat profesional, aici pot fi eu așa cum mă simt cel mai bine. ”, spune Paul Surugiu.
Ascultă aici întregul moment și descoperă simțul umorului pe care îl are Fuego:
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!