Sunt acele zile din an în care ne reamintim de Revoluție. După 32 de ani, aceleași întrebări, niciun răspuns. Radu Paraschivescu a vorbit, la Matinalii Digi FM, despre motivele pentru care situația nu s-a schimbat de atâția ani încoace.
„Mișcarea care a făcut surfing pe entuziasmul popular are tot interesul ca adevărul să nu se afle, să fie speculații, să se scrie cărți despre povestea asta, să nu existe o redare transparentă a evenimentelor de atunci. De la an la an se vede vopsirea unor personaje care din diabolice atunci devin, dacă nu angelice, în orice caz frecventabile acum. Oameni care au fost atunci identificați ofițeri care au dat ordin să se tragă, care au participat la reprimarea manifestanților, oameni care au făcut rău, au fost reabilitați fără vreo mare ripostă din partea societății civile. În schimb, cei care au ajuns să fie bombăniți și arătați cu degetul au fost tocmai cei care fie au sesizat jocul pe care l-au făcut noii guvernanți, fie au ieșit din tiparul unei supuneri cuminți, a unei docilități fără replică și fără întrebări. Și așa se face că oameni care s-au instalat cu toată buna credință în ochiul public și chiar au sperat că va exista o rupere de sistem, au sfârșit prin a fi puși la colț. Cazul Doina Cornea e unul dintre ele.”, spune Radu Paraschivescu.
Poți vedea aici întregul său comentariu:
Pe Radu Paraschivescu îl poți asculta la Digi FM în fiecare luni și joi.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!