Radu Paraschivescu a comentat recenta declarație a lui Răzvan Lucescu, potrivit căreia „avem jucători talentați, dar nu sunt educați” și „fotbalul este imaginea societății”. Radu este de părere că „problema de educație nu se va rezolva”, iar „rezultatele nu pot fi bune câtă vreme se invocă în permanență baza de selecție care, chipurile, ar fi redusă”.
„Eu mă despart aici de Răzvan Lucescu. Fotbalul nu e neapărat imaginea societății. Adică nu cred cu strășnicie, cu fermitate că o societate bine articulată are un fotbal foarte bun și o societate brambura are un fotbal pipernicit, slab, anemic. Și avem exemplele din America de Sud, unde societatea merge prost și fotbalul merge bine.
Unde are dreptate Răzvan Lucescu este la capitolul educație. Pentru că antrenorul trebuie să fie un pic și pedagog. Și mai are de rezolvat niște probleme în relația lui cu cei pe care îi antrenează. Una dintre probleme este părintele. Părintele care uneori devine abuziv, care devine plasator de plicuri chiar în buzunarul antrenorului și atunci vrea să își impună punctul de vedere și vrea să își vadă copilul titular.
Educația e carentă în România, dar nu doar educația fotbalistică. În general sunt probleme la capitolul ăsta.
Rezultatele nu pot fi bune câtă vreme se invocă în permanență baza de selecție care, chipurile, ar fi redusă. Dacă la noi e redusă, la Croația cum o fi? Și Croația e vicecampioană mondială. Cum o fi la Muntenegru, care înseamnă sectorul 3 din București. Dacă ne referim într-una la baza de selecție, campioană mondială ar trebui să fie China, care n-are treabă cu fotbalul, are rezultate slabe.
Problema de educație nu se va rezolva. E greu să o rezolvi pentru că nu prea ai cu cine. Există un 15-20% de oameni dăruiți pentru așa ceva și foarte multă impostură. Încă se câștigă concursuri de împrejurări, nu pe valoare și, la fel ca în alte domenii, meritocrația pare o himeră la ora asta.”, spune Radu Paraschivescu.
Vezi aici întregul său comentariu:
Răzvan Lucescu a explicat de ce fotbaliștii români nu au mai confirmat în străinătate în ultimii ani.
„E spiritul nostru, e ceva greșit aici. Unde aveam jucători în anii ’90, în anii 2000, în ce campionate, la ce echipe, la ce nivel? Încet-încet, toate astea s-au pierdut. Au mai rămas ultimii mohicani Mutu, Chivu, Raț, Marica, după care fotbalul a scăzut foarte mult și s-a ajuns la acest nivel.
După care gata! Din 2011 fotbalul a scăzut foarte tare. Din punct de vedere tehnic avem jucători talentați, dar nu sunt educați. Rămân la părerea și susțin și voi susține că fotbalul este imaginea societății.
Un jucător este educat în familie, când este mic, este educat la centrul de copii și juniori, la școală, după ceea ce vede la televizor. Suntem în cap, ca societate. Fiind în cap ca societate și fotbalul este unde este”, a spus Răzvan Lucescu, prezent în studioul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport.
”Jucătorul este slab din punct de vedere al educației, luptei, al spiritului și ar trebui să se educe și singur. Dar, cum, dacă el în jurul lui nu primește ce trebuie? De aici trebuie să plecăm. Este o chestie foarte grea, complicată. Cine trebuie să facă strategia asta, nu știu. Eu sunt antrenor”, a mai spus Răzvan Lucescu, la Digi Sport.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!