Radu Paraschivescu a vorbit, la Matinalii Digi FM, despre numirea lui Edi Iordănescu în funcția de selecționer al naționalei de fotbal a României. „Este soluția logică și din punct de vedere financiar”, crede el.
„El bănuiește la ce s-a înhămat, știe că o să fie complicat și știe că o să aibă două prime teste în martie, două meciuri amicale. În rest, cunoaște mulți jucători din campionat, îi cunoaște și pe cei care, între timp, s-au transferat. A avut de-a face cu ei, cu unii chiar a lucrat. Din punctul ăsta de vedere ar fi o soluție logică.”, spune Radu Paraschivescu.
Matinalii Digi FM: Dar e de ajuns?
Radu Paraschivescu: Nu, niciodată nu e de ajuns cu o națională ca naționala României, care trebuie, conform șefilor federali, să reintre în elită. Asta mi s-a părut de un risc vecin cu inconștiența. Nu ai cum să reintri în elită într-un mandat. Așa ceva se face în mulți ani. Edi Iordănescu este soluția logică și din punct de vedere financiar.
Urmărește aici comentariul lui Radu:
Pe Radu Paraschivescu îl poți auzi la Matinalii Digi FM în fiecare luni și joi.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!