Radu Paraschivescu a vorbit, la Matinalii Digi FM, despre demisia lui Florin Cîțu din funcția de președinte al Senatului și despre anunțul lui Ludovic Orban cu privire la candidatura sa la prezidențiale. Radu este de părere că „Florin Cîțu culege roadele propriilor greșeli, propriilor pași strâmbi”, iar principalul dezavantaj al lui Ludovic Orban în cursa pentru șefia statului este că „partidul pe care îl conduce este minuscul”.
„Roata se învârte. Nu demult, Ludovic Orban părea scos din decorul politicii, iar Florin Cîțu triumfa. Se pregătea să conducă o echipă câștigătoare, căci așa i-a spus. Acea echipă câștigătoare a început să piardă și a tot pierdut și Florin Cîțu culege roadele propriilor greșeli, propriilor pași strâmbi. El este înlocuit acum la șefia Senatului de Alina Gorghiu, care l-a creat politic.
De partea cealaltă, Ludovic Orban, după dezamăgirile furnizate de Klaus Iohannis, după încârdășirea asta vehementă și aproape obraznică dintre PSD și PNL, deja pare o variantă plauzibilă. Mai ales că există un vid de personalități liberale care să poată să asume o cursă prezidențială. Partea proastă la Ludovic Orban este că nici el nu a fost un albatros, i se pot reproșa și lui destule. Dar lumea uită, lumea știe, ține bine minte sau resimte de azi, de acum. Pe cel de acum juma de an nu îl mai știe. Cealaltă problemă e că partidul pe care îl conduce Ludovic Orban este un partid minuscul.”, spune Radu Paraschivescu.
Vezi aici întregul comentariu al lui Radu Paraschivescu:
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!