Radu Paraschivescu a primit o nouă provocare de la Matinalii DigiFM. El a fost nevoit să recite și să analizeze piesa „Alin, Alin” a trupei Sweet Kiss.
„Există niște cuvinte cheie în textul ăsta. Unul dintre ele este „cișmele”. Am înțeles, îi plac manelele, dar de ce cișmelele? De ce nu lovelele? Manelele merg cu lovelele. De ce nu cu proptelele, cu podelele sau cu pingelele. M-am gândit că e o trimitere la Ceaușescu pentru că el dăduse ordin să se scoată cișmelele din București. Acum, povestea asta cu repetarea numelui sau a prenumelui „Alin”, te poate duce la formarea altor nume. Dacă spui „Alin, Alin” la nesfârșit îți apare „Alina” sau „Lina”.
Mi-a mai atras atenția un cuvânt cheie: „ceva”. „Fata e CEVA firesc”. Aici cred că este o critică fină la adresa macismului, în care fata este văzută ca echivalentul cuptorului cu microunde. E un obiect. Alin fiind un Don Juan de discotecă, mie mi se pare că este proiecția în timp a lui Cristian Borcea. Pentru că am aici versul „tot ce au nevoie numai la mine găsesc”. A se vedea „eu le dau oxigenul și banii și condiții și tot”. Alin era numele de cod.”, spune Radu Paraschivescu despre piesă.
Poți vedea aici cum Radu recită și analizează „Alin, Alin”:
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!