Ucraina a decis să-l decoreze cu Ordinul Meritului pe actorul francez Alain Delon, mulțumindu-i pentru susţinerea împotriva Rusiei, a anunţat ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadîm Omelşenko la postul TV5 Monde, relatează AFP.
”Din prima zi a războiului, (Alain) Delon s-a exprimat mult în susţinearea Ucrainei. Pentru noi este un simbol, este important”, a anunţat joi Ambasada Ucrainei în Franţa, potrivit News.ro.
Citește și: În ce stare este Alain Delon. Avocatul lui a făcut anunțul
Alain Delon a participat în 2022 la o discuţie cu Volodimir Zelenski şi a citit texte ale poetului ucrainean Taras Şevcenko într-o emisiune televizată, aminteşte ambasada. Vadîm Omelşenko i s-a adresat, pe platoul TV5 Monde, în mod direct actorului.
„Domnule Delon, dragă Alain, ştiu că vă aflaţi într-o situaţie deloc foarte simplă şi ţin să vă spun că nu sunteţi singur. Aveţi mulţi admiratori şi oameni care vă iubesc. Eu şi poporul meu suntem mereu alături de dumneavoastră”, a declarat ambasadorul.
Citește și: Colecţia de artă a actorului francez Alain Delon s-a vândut cu peste opt milioane de euro
Alain Delon, în vârstă de 88 de ani, un monstru sacru al cinematografului francez, este grav bolnav şi se află în centrul unui război fratricid între cei trei copii ai săi, care revendică fiecare faptul că vrea să-l protejeze. El a fost plasat de către justiţie sub curatelă.
Alain Delon şi-a exprimat susţinerea faţă de Kiev încă de la începutul invaziei Ucrainei de către trupele Rusiei, în februarie 2022.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!