PSD a obţinut 35,77 la sută din voturile pentru Consiliile locale, pe locul al doilea clasându-se PNL, cu 29,20 la sută, iar pe al treilea - AUR, cu 9,42 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la ora 10.00. Dintre voturile valabil exprimate pentru funcţiile de primar, PSD a obţinut 38,13%, PNL – 32,51%, iar AUR – 6,35%.
Potrivit rezultatelor transmise de BEC, miercuri, cu referire la ora 10.00, pentru consiliile locale s-au obţinut următoarele voturi:
- PSD – 35,77%
- PNL – 29,20%
- AUR – 9,42%
- UDMR – 6,36%
- Alianţa Dreapta Unită – 4,43%
Participarea la vot a fost 51,40%, urmând a fi ocupate 38.143 de mandate de consilieri locali, potrivit News.ro.
Voturi valabile pentru consilii locale: 7.205.159
De asemenea, potrivit BEC, rezultatele parţiale pentru primari arată astfel:
- PSD – 38,13%
- PNL – 32,51%
- AUR – 6,35%
- UDMR – 5,07%
- Alianţa Dreapta Unită – 4,43%
Vor fi distribuite 3.086 de mandate de primari.
Voturi valabile: 7.286.706
Luni seară, reprezentanţii BEC au transmis că, în contextul organizării a două tipuri diferite de scrutin la aceeaşi dată, fluxul de verificare a proceselor verbale de consemnare a rezultatelor votării de la nivelul Birourilor Electorale ale secţiilor de votare a presupus un circuit diferit pentru validarea acestora, noutate care a generat diverse provocări pentru toate persoanele implicate şi care a dus la întârzierea centralizării datelor pentru preşedinţii de consilii judeţene, primar general al municipiului Bucureşti, Consiliu General al municipiului Bucureşti şi pentru membrii din România în Parlamentul European.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!