Alex Găvan, performer de top al României în alpinismul de altitudine extremă și dedicat conversaționist, atrage atenția asupra înmulțirii necontrolate a urșilor din zona Transfăgărășan și a lipsei de reacție a autorităților privind această problemă majoră.
În ultimii cinci ani, numărul urșilor de pe Transfăgărășan a crescut mult, în zonă fiind la ora actuală zeci de exemplare. Problema numărului mare de urși este și în județul Argeș. După cum spune fostul prefect Radu Perianu, la ora actuală în Argeș, inclusiv pe Transfăgărășan, sunt 1.300 de urși, iar populația normală pentru suprafața județului ar fi undeva în jur de 200 de exemplare.
Iar faptul că numeroși turiști inconștienți și teribiliști se opresc pentru a hrăni urșii pe Transfăgărășan sau a îi fotografia, nu a făcut decât să stimuleze prezența urșilor în zonă, dar, în același timp, a afectat turismul din zonă.
„Nu poți să chemi turiști pe Transfăgărășan atât timp cât acolo întâlnești zeci de urși. E doar o chestiune de timp până când un urs va ataca și va omorî un om pe Transfăgărășan. E inadmisibil ca de trei ani autoritățile responsabile, inclusiv Ministerul Mediului, să nu facă nimic pentru relocarea acestor urși de pe Transfăgărășan”, avertizează Alex Găvan, potrivit Adevărul.ro.
Cunoscutul conservaționist și alpinist e revoltat și de faptul că, deși autoritățile au mijloace legale pentru a acționa, nu au făcut nimic până acum.
„Există un Plan Național de Acțiune pentru Urs, aprobat la nivelul Ministerului Mediului. A costat sute de mii de euro să fie întocmit. E revoltător că acest plan nu este aplicat, inclusiv în cazul urșilor de pe Transfăgărășan. Faptul că avem numeroși urși în zona Transfăgărășan e cauzat de lipsa de reacție a autorităților”, mai precizează Alex Găvan.
Implicat în numeroase cauze umanitare, Alex Găvan este unul dintre puținii alpiniști din lume care a urcat fără oxigen suplimentar pe șapte munți de peste 8.000 de metri. Și tot Alex Găvan este promotorul protejării aspretelui, cel mai rar pește din Europa, care trăiește pe Valea Vâlsanului în Argeș, zona de unde este originar și Alex Găvan.
Alex Găvan este de asemenea și inițiatorul lăudabilului proiect „Centura Verde București-Ilfov“.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!