Vizită surpriză în această dimineaţă la Ministerul Justiţiei. Ambasadoarea Olandei în România, ţara care critică cel mai acut problema corupţiei din ţara noastră, a venit şi a discutat cu Tudorel Toader despre viitoarele ordonanţe de urgenţă care ar urma să schimbe legile penale.
Stella Grubacic i-a transmis ministrului Justiţiei îngrijorările Olandei în această privinţă, dar spune că a primit promisiuni de la Tudorel Toader ca toate modificările vor respecta regulile europene.
„Ştim că există discuţii în prezent privind una sau mai multe ordonanţe de urgenţă. Eu şi ministrul (Tudorel Toader, n.r.) am avut o discuţie bună, plină de conţinut, în ce priveşte acele ordonanţe şi i-am spus ministrului îngrijorările pe care noi le avem şi cred că am să mă opresc aici. Îngrijorările sunt legate de o ordonanţă despre care am auzit că ar putea fi adotată azi sau mâine şi se referă la amendamentele la Codurile Penale. Bineînţeles, ceea vă spun acum nu este o noutate, am mai exprimat aceleaşi îngrijorări şi în trecut. Sper ca aceste întrebări ale noastre au fost bine înţelese şi că se va ţine cont de ele”, a declarat ambasadoarea Olandei.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!