Ambasadorul României în Grecia, George Ciamba, în vârstă de 55 de ani, a murit în noaptea de duminică spre luni, au confirmat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Diplomatul era bolnav de mai mult timp şi revenise în ţară săptămâna trecută, de la Atena.
George Ciamba a fost ministru delegat pentru Afaceri Europene în 2019, când România a deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
Înainte de a deţine funcţia de ministru pentru Afaceri Europene, George Ciamba a fost secretar de stat pentru Afaceri Bilaterale şi Strategice în Spaţiul Euroatlantic, între ianuarie 2017 şi noiembrie 2018. Totodată, a mai fost ambasador al României în Grecia între 2005 şi 2012 şi ambasador în Turcia între 1999 şi 2003.
A primit în anul 2000 Ordinul Meritul Naţional în Grad de Comandor, acordat de Preşedintele României, Emil Constantinescu, iar în 2012 a primit ordinul Marea Cruce a Ordinului Phoenix, acordat de Preşedintele Republicii Elene.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!