Scriitorul Andrei Pleşu firmă, într-un interviu acordat spotmedia.ro, că nu se mai miră că ”lucrurile merg cum merg”, când vede cum arată profesorii şi elevii din multe licee, remarcând şi că ”există o tendinţă de menajare bezmetică a elevului, în aşa fel încât el să n-aibă nicio obligaţie şi nicio aspiraţie”.
”Eu am făcut un liceu din Bucureşti care a fost, din punctul meu de vedere, formidabil, liceul Spiru Haret, care avea profesori de nivel universitar. Când văd acum cum arată profesorii şi elevii din multe licee, nu mă mai mir că lucrurile merg cum merg. Este şi o tendinţă globală, un ministrul finlandez a spus că trebuie să facem o reformă, în aşa fel încât copiii să meargă la şcoală ca să se joace, să nu mai meargă crispaţi ca să ia note şi să aibă concurenţă. Trebuie să meargă aşa cum se duc la joacă. L-am întrebat pe cel care-mi explica asta: şi atunci când vor să se joace, unde se mai duc?”, afirmă Andrei Pleşu în interviul acordat Spotmedia.ro, potrivit News.ro.
În opinia sa, ”există o tendinţă de menajare bezmetică a elevului, în aşa fel încât el să n-aibă nicio obligaţie şi nicio aspiraţie”.
”Să stea cuminte acolo şi să facă ce vrea el, fiindcă aşa se formează un om cu adevărat independent. Nu trebuie să înveţe, să ştie, să ajungă la competenţe”, declară Pleşu.
El a relatat că a văzut o emisiune de televiziune în care reporterul se străduia să ia interviu unor studenţi de la Filologie şi a mers cu microfonul la Universitate şi aştepta la ieşirea de la cursuri.
”A ieşit o domnişoară studentă la Filologie şi a primit întrebarea: care este poetul dumneavoastră preferat? Răspuns prompt: mă iertaţi, eu nu prea le am cu poezia. A fost corectată de un alt student care a primit întrebarea următoare: ne puteţi da un titlu de poezie de Eminescu? Răspunsul a fost: vă dau trei, Scrisoarea întâia, Scrisoarea a doua şi Scrisoarea a treia. Cam aici suntem, deocamdată”, conchide el.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!