Acum la Digi FM Gabriel Cindea THEO ROSE ft SMILEY - Ultimul Dans

Asasinatul de la Arad: Parchetul General face cercetări pentru omor calificat cu premeditare

masina arad
Foto: ISU Arad

Atacul cu bombă din Arad a fost premeditat, bănuiesc procurorii. Parchetul General a schimbat încadrarea în ancheta deschisă după ce omul de afaceri Ioan Crișan a murit în explozia propriei sale mașini. Anchetatorii fac acum cercetări pentru omor calificat cu premeditare.

Potrivit unui comunicat de presă, „cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat cu premeditare, în urma exploziei decedând o persoană de sex masculin”.

După ce, ieri, a fost finalizată cercetarea la fața locului, procurorul de caz a dispus realizarea mai multor expertize și constatări criminalistice, având în vedere natura complexă investigației. Au fost audiate mai multe persoane, iar acum sunt derulare „activități de urmărire penală în ritm continuu și susținut”, potrivit comunicatului.

„Au fost alocate importante resurse umane și logistice de către Poliția Română, care își desfășoară activitatea sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică”, se mai arată în comunicat.

Cazul morții omului de afaceri Ioan Crișan a fost preluat ieri de Parchetul General. Mașina omului de afaceri a explodat sâmbătă dimineața, în mers, în parcarea unui supermarket.

Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situată la câţiva kilometri de municipiul Arad.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Poliție/ Shutterstock
Un bărbat din Călăraşi, urmărit de poliţie, a fugit prin curțile mai multor vecini. E...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Tânără de 19 ani din Timişoara, la spital după ce s-a aruncat de la etajul întâi al unei...
Fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan
Fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis în urmă cu aproape patru ani în explozia...
Prince Harry Arrives At High Court
Prinţul Harry, în faţa Curţii de Apel din Londra într-o nouă încercare de a recâştiga...
Te-ar putea interesa și
Prince Harry makes an appearance to meet with First Responders at Rock for First Responders presented by One805 at The Granada Theatre in Santa Barbara, Saturday March 8th, 2025.
Anchetă asupra ONG-ului fondat de prinţul Harry. „Ce s-a întâmplat săptămâna trecută a fost...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Bărbat din Dolj, cercetat după ce a distrus camera de supraveghere montată la locuinţa unei...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Alertă la trei instituții din București, unde a fost primit, prin poștă, un plic cu un praf...
Ioan Crişan
Fiica afaceristului Ioan Crişan, ucis în explozia maşinii, şi doi complici, trimişi în...
Partenerii noștri
Digi24 Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se cerea să părăsească țara: „Limbajul părea amenințător”
Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se...
DigiSport Dezastru pentru Kylian Mbappe: retrogradare direct în liga a treia!
Dezastru pentru Kylian Mbappe: retrogradare direct în liga a treia!
PeRoz Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”
Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding...
Film Now Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret...
Digi World Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Cutremur cu maginitudinea 4,1, în judeţul Vrancea
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară/ Shutterstock
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară. Afacerea valorează aproape un...
robbie-williams-world-cup-2018-billboard-1548
Robbie Williams mărturisește că selfie-urile cu fanii îi provoacă disconfort și atacuri de...
Dmitri Peskov, ​purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin
Kremlinul anunţă că ordinul lui Putin de a nu lovi obiectivele energetice ucrainene „a expirat”