Mai multe persoane au fost rănite în Suedia după ce au fost înjunghiate de un individ în orașul Vetlanda. Surse din serviciile de securitate ale țării susțin că incidentul pare a fi de natură teroristă.
Autoritățile locale au transmis că agresorul este un tânăr de peste 20 de ani. Bărbatul a atacat mai multe persoane cu un cuțit, în apropierea unei gări. Unele dintre victime sunt în stare gravă la spital.
Suspectul a fost împușcat de serviciile de intervenție și este și el sub supraveghere medicală.
Investigația este coordonată de Serviciul suedez de Securitate (SÄPO).
Motivul atacului nu este clar, suspectul nu a fost încă audiat. Va fi audiat după ce va primi îngrijiri medicale, a declarat Angelica Israelsson Silfver, purtătorul de cuvânt al Poliției suedeze.
Investigăm dacă este vorba de un motiv de tip terorist. Investigația preliminară se referă la tentative de omor, a explicat un alt oficial din cadrul Poliției, Jonas Lindell.
Premierul Stefan Löfven a condamnat atacul: Gândurile mele sunt la persoanele rănite în atacul din Vetlanda și la rudele acestora. Condamn această agresiune oribilă. Întreaga societate se mobilizează pentru contracararea acestor acte odioase.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!