A trecut doar o zi de când absolvenții de clasa a XII-a au susținut prima probă scrisă a Bacalaureatului, iar acum au apărut primele perle de la proba de Limba și literatura română.
Deși profesorii au spus că subiectele au fost accesibile, cu un nivel mediu de dificultate, absolvenții claselor a XII-a au făcut multe gafe, potrivit Știrile ProTV.
Iată câteva dintre perlele elevilor:
„“Împrejurare” e din familia lexicală a cuvântului jur. Are sensul de a fi împrejur”.
„Autorul este surprins că Tudor Arghezi nu e un boșorog târât în baston”
„Autorul a vrut să se comporte mut. Dar, la o întrebare, a devenit vorbitor”.
„Scriitorului îi e frică de Arghezi, așa că îi ia flori ca unei femei”.
„Musafirul e întrebat că ce critică. Că dacă nu-i place să scrie…?”
„Prozatorul Tudor Arghezi are o concluzie impertinentă, că criticul tânăr nu se pricepe”.
„Notațiile autorului au rolul să știe actorii ce să facă în casa lui Chirilă”.
„O trăsătură a musafirului este speriat de bombe”.
„Noi nu am studiat nuvela. Pe cuvânt!!!!”
„La Moara cu Noroc își făceau veacul doi porcari- Mână Ruptă și Boul”. Însă, corect este: Buză Ruptă și Săilă Boarul.”
Când vor fi afișate rezultatele la BAC 2024
Afișarea primelor rezultate în centrele de examen și online este programată în data de 8 iulie (până la ora 12.00). Astfel, lunea viitoare va fi una cu mari emoții pentru elevii care au susținut Bacalaureatul.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, între 12.00-18.00, inclusiv pe cale electronică.
„Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere”
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 12 iulie în centrele de examen și online.
În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR), rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului (coduri).
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!