Acum la Digi FM Cetin Rasit VANESSA CARLTON - A thousand miles

Autoritățile din Madagascar anunță extrădarea lui Radu Mazăre. Fostul edil a cerut azil politic

Radu Mazăre

Actualizare: Ministrul Justiției, Ana Birchall, a anunțat că procedura de extrădare a lui Radu Mazăre a fost admisă de autoritățile din Madagascar. De acum, vor fi puse în aplicare, în regim de urgență, dispozițiile privind preluarea fostului primar.


Radu Mazăre va fi extrădat în România, au anunțat autoritățile din Madagascar, potrivit presei locale. L'express de Madagascar citează o declarație a ministrului Justiției din statul insular și precizează că fostul primar al Constanței a fost deja anunțat de derularea procedurilor inițiate de București în privința sa.

Pe de altă parte, scriu jurnaliștii de la Antananarivo, Mazăre a cerut azil politic, iar asta ar putea întârzia expulzarea sa din Madagascar.

Fostul edil se află de miercurea trecută în arestul poliției din Madagascar. La începutul anului, a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, în dosarul privind atribuirea ilegală a unor plaje și faleze din Constanța. Prejudiciul în acest caz este de 114 milioane de euro. Pe lângă aceasta, mai are o condamnare de 9 ani și 10 luni de detenție pentru mită, care însă nu este definitivă.

Radu Mazăre a dispărut din țară la sfârșitul anului 2017, când nu s-a mai prezentat la Poliție, deși era plasat sub control judiciar. La începutul anului trecut, i-a anunțat pe magistrați că a părăsit România din cauza persecuțiilor politice. De atunci s-a aflat în Madagascar, iar Interpolul emisese un mandat de arestare internațional pe numele lui.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
Soós Zoltán/ Foto: Facebook
Primarul din Târgu Mureş, suspendat 60 de zile de DNA: „Am încercat să clarific prezenţa...
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța/ Foto: Ziarul de Constanța
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța. Motivul pentru care a...
adrian cican
Primarul din Orșova, acuzat că şi-a acordat premii de excelenţă lunare pe când era managerului...
Caro Quintero
Mexicul l-a extrădat în SUA pe Caro Quintero, lider violent al unui cartel de droguri. Patru...
Te-ar putea interesa și
Alcool test/ Shutterstock
Polițist din Constanţa, prins la volan cu o concentrație de 1,29 mg/litru alcool pur în aerul...
Un tâlhar care a intrat cu cagula în sala de jocuri a fost arestat de polițiști/ Shutterstock
Un tânăr de 19 ani, reţinut pentru 24 de ore după ce a jefuit o sală de jocuri de noroc din...
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
Două fete s-au bătut într-un loc de joacă din Constanţa. Poliția a deschis o anchetă
vlad oprea prmar sinaia
Primarul din Sinaia, reținut de procurorii DNA, după audieri. Acuzațiile care i se aduc lui...
Partenerii noștri
Digi24 Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic: „Contribuie la absorbția calciului la nivel intestinal”
Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic...
DigiSport Atletico - Rayo Vallecano, Live Video, 22:30, DGS 2. Andrei Rațiu, încă un "casting" în fața lui Simeone
Atletico - Rayo Vallecano, Live Video, 22:30, DGS 2. Andrei Rațiu, încă un...
PeRoz Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș...
Film Now Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina...
Digi World Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Julio Iglesias Jr. și iubita lui, Ariadna, fotografiați în ipostaze tandre. Fanii au reacționat: „Perfecți”
Julio Iglesias Jr. și iubita lui, Ariadna, fotografiați în ipostaze...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
prezentatoare tv turcia, in direct in timpul cutremurului
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio...
sebastian burduja - captura
Burduja, despre informaţiile alarmiste că facturile sar în aer după eliminarea plafonării de...
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 04 Dec 2024
Ciolacu: „Aprobăm o zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc”
Ordinary Public Consistory for creating 21 new cardinals
Impas la Vatican. Un cardinal condamnat cere să facă parte din conclavul pentru alegerea...