Acum la Digi FM MALUMA - Hawaii

Mexicul l-a extrădat în SUA pe Caro Quintero, lider violent al unui cartel de droguri. Patru decenii în fruntea listei celor mai căutaţi fugari

Caro Quintero
Caro Quintero / Foto: Profimedia

Mexicul i-a extrădat în Statele Unite pe Rafael Caro Quintero, celebrul lord al drogurilor, şi pe alţi 28 de membri ai cartelurilor, potrivit Departamentului american al Justiţiei, relatează CNN.

Caro Quintero, considerat de autorităţile mexicane drept fondatorul cartelului Guadalajara, ar fi fost implicat în răpirea, torturarea şi uciderea agentului special al Drug Enforcement Administration, Enrique Camarena Salazar, în 1985. DEA susţine că uciderea lui Salazar a fost o răzbunare pentru un raid efectuat în 1984 de autorităţile mexicane asupra fermei de marijuana a lui Caro Quintero.

Caro Quintero a petrecut 28 de ani în închisoare în Mexic pentru rolul său în crimă, înainte de a fi eliberat în 2013 pe baza unui detaliu tehnic. Curtea Supremă mexicană a anulat ulterior decizia prin care a fost eliberat.

Fugarul s-a întors la traficul de droguri în calitate de lider al cartelului Sinaloa, potrivit FBI, scrie News.ro.

În iulie 2022, Caro Quintero a fost capturat de Marina mexicană în timpul unei operaţiuni care a dus la moartea a 14 puşcaşi marini într-un accident de elicopter. El a fost prins după ce un câine al marinei l-a găsit ascuns în tufişuri.

„Caro Quintero, un şef de cartel care a dezlănţuit violenţa, distrugerea şi moartea în Statele Unite şi Mexic, a fost patru decenii în fruntea listei celor mai căutaţi fugari ai DEA, iar astăzi putem spune cu mândrie că a ajuns în Statele Unite, unde se va face dreptate”, a declarat administratorul interimar al DEA, Derek S. Maltz.

„Acest moment este extrem de personal pentru bărbaţii şi femeile din DEA care cred că Caro Quintero este responsabil pentru torturarea brutală şi uciderea agentului special al DEA, Enrique „Kiki” Camarena. Este, de asemenea, o victorie pentru familia Camarena. Ziua de astăzi trimite un mesaj fiecărui lider de cartel, fiecărui traficant, fiecărui criminal care ne otrăveşte comunităţile: Veţi fi traşi la răspundere. Indiferent cât timp va dura, indiferent cât de departe veţi fugi, justiţia vă va găsi”.

Biroul Procurorului General al Mexicului şi Secretariatul pentru Securitate şi Protecţia Cetăţenilor au declarat că 29 de persoane care erau deţinute în diferite instituţii corecţionale din ţară au fost transferate în SUA. Acestea erau căutate pentru legăturile lor cu organizaţii criminale implicate în traficul de droguri, printre alte infracţiuni.

Departamentul de Justiţie al SUA a declarat că printre persoanele reţinute joi se numără „lideri şi manageri ai cartelurilor de droguri desemnate recent drept organizaţii teroriste străine şi terorişti globali special desemnaţi, precum Cartelul Sinaloa, Cártel de Jalisco Nueva Generación (CJNG), Cártel del Noreste (fostul Los Zetas), La Nueva Familia Michoacana şi Cártel de Golfo (Cartelul Golfului)”.

Departamentul de Justiţie a precizat că printre aceştia se numără Martin Sotelo - cunoscut şi sub numele de Alder Marin-Sotelo - care ar fi participat la uciderea în 2022 a şerifului adjunct Ned Byrd în Charlotte, Carolina de Nord; Antonio Oseguera Cervantes, care ar fi ajutat la conducerea CJNG; şi doi presupuşi membri de rang înalt ai Los Zetas, Ramiro Perez Moreno şi Lucio Hernandez Lechuga.

„Aceşti inculpaţi sunt acuzaţi în mod colectiv că au fost responsabili de importul în Statele Unite a unor cantităţi masive de otravă, inclusiv cocaină, metamfetamină, fentanil şi heroină, precum şi de acte de violenţă asociate”, se adaugă în comunicatul DOJ.

Procurorul general al SUA, Pam Bondi, a declarat că presupuşii membri ai cartelurilor vor fi urmăriţi penal „în cea mai mare măsură a legii, în onoarea curajoşilor agenţi de aplicare a legii care şi-au dedicat carierele - şi, în unele cazuri, şi-au dat viaţa - pentru a proteja oamenii nevinovaţi de flagelul cartelurilor violente”.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
lavrov
Lavrov estimează că nu este uşor să se ajungă la un acord de pace în Ucraina cu SUA. „Suntem...
Incendiu la locuinţa lui Josh Shapiro/ Profimedia
„Incendiu provocat” la locuinţa lui Josh Shapiro. Guvernatorul statului Pennsylvania se afla...
laptop, telefon
Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile...
sua-iran
Statele Unite şi Iranul au început discuţiile cu privire la programul nuclear iranian
Te-ar putea interesa și
Donald Trump
Un american care a ameninţat că îl ucide pe Donald Trump a fost arestat
profimedia-0796611937
China va restricţiona lansările de filme americane după majorarea tarifelor vamale de către...
elicopter prabusit new york
Șase persoane au murit la New York, după ce un elicopter s-a prăbușit în fluviul Hudson...
olga stefanisina profimedia-0651631563
Consultările tehnice dintre Statele Unite și Ucraina referitor la un acord privind minereurile...
Partenerii noștri
Digi24 Trump refuză să vândă Patriot Ucrainei. „Nu pornești război împotriva cuiva de 20 de ori mai mare și apoi speri să primești rachete”
Trump refuză să vândă Patriot Ucrainei. „Nu pornești război împotriva...
DigiSport Reacția lui Luis Enrique, după ce a calificat-o cu emoții pe PSG în semifinalele Champions League
Reacția lui Luis Enrique, după ce a calificat-o cu emoții pe PSG în...
PeRoz Monica Gabor are aceeași siluetă ca atunci când era model în România. Acum câteva luni a devenit mamă în secret
Monica Gabor are aceeași siluetă ca atunci când era model în România. Acum...
Film Now Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri: "Domnule, devii mai frumos pe zi ce trece"
Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D 3 locuri de vis din județul Suceava. Tu le-ai văzut?!
3 locuri de vis din județul Suceava. Tu le-ai văzut?!
ProFM Katy Perry, luată în râs pentru că a sărutat pământul după călătoria în spațiu: "Ce dramatic! Ați fost acolo pentru 20 de secunde"
Katy Perry, luată în râs pentru că a sărutat pământul după călătoria în...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Cutro,,Crotone,,Italy,,2,March,2023,,Tragic,Shipwreack,Where,Over
Un copil moare în fiecare zi încercând să traverseze Mediterana centrală, transmite UNICEF
Carlo Acutis
Carlo Acutis, adolescentul italian care va fi canonizat de Biserica Catolică, a fost un „copil...
UFC 313: Celebs at ufc event
Andrew Tate va fi judecat în 2027 în Marea Britanie pentru acuzații de abuz fizic și sexual
bratari dacice furate
A fost arestat un al cincilea suspect în cazul furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents...