Acum la Digi FM BLU CANTRELL FEAT SEAN PAUL - Breathe

Autorităţile ruse i-au dat mamei lui Navalnîi un ultimatum de 3 ore pentru a-l înmormânta fără public. Cum au încercat să o discrediteze pe soția opozantului

Alexey Navalny '60 Minutes' Interview
Aleksei Navalnîi. Sursa foto: Profimedia

O purtătoare de cuvânt a opozantului rus Aleksei Navalnîi, care a decedat în închisoare la 16 februarie, a declarat vineri că autorităţile ruse i-au spus mamei sale că acesta va fi înmormântat în colonia penală în care a murit, dacă ea nu va fi de acord, în termen de trei ore, să îl îngroape fără o înmormântare publică, relatează Reuters.

Navalnîi, cel mai cunoscut opozant politic al preşedintelui Vladimir Putin, a murit subit în urmă cu o săptămână în colonia penitenciară din Arctica unde îşi ispăşea pedepse cu închisoarea care totalizau peste 30 de ani, potrivit News.ro. 

Mama sa, Liudmila, în vârstă de 69 de ani, a cerut de câteva zile ca autorităţile să-i predea trupul pentru a fi înmormântat într-un mod care să le permită prietenilor, familiei şi susţinătorilor săi să-şi prezinte omagiile.

Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş, a postat pe X: "În urmă cu o oră, un anchetator a sunat-o pe mama lui Aleksei şi i-a dat un ultimatum. Fie este de acord în termen de trei ore cu o înmormântare secretă, fără o despărţire publică, fie Aleksei va fi înmormântat în colonia penitenciară".

Iarmîş a declarat că mama lui Navalnîi refuză şi continuă să ceară să îi fie predat trupul lui Aleksei.

Familia şi susţinătorii lui Navalnîi l-au acuzat pe Putin că l-a ucis pe opozant, o acuzaţie pe care Kremlinul a respins-o cu furie.

Opozantul supravieţuise unei tentative de otrăvire în 2020 şi unor ani de tratament dur în închisoare, inclusiv perioade lungi de timp în izolare.

KREMLINUL, ÎNGRIJORAT?

Putin nu a menţionat niciodată numele lui Navalnîi şi nu a comentat public pe această temă de la moartea sa. Kremlinul a declarat că nu are de-a face cu moartea sa, iar circumstanţele sunt investigate.

Disputa în legătură cu înapoierea trupului său pare să reflecte îngrijorarea Kremlinului că o înmormântare publică de amploare pentru principalul critic al lui Putin ar putea deveni un punct central de unor eventuale tulburări, cu câteva săptămâni înainte de alegerile în care liderul de la Kremlin doreşte să rămână încă şase ani la putere. El se confruntă cu alţi trei candidaţi, dar niciunul dintre ei nu îl critică pe Putin.

Grupul pentru drepturile omului OVD-Info afirmă că 400 de persoane au fost reţinute în zilele care au urmat morţii lui Navalnîi pentru că au încercat să îl comemoreze în public.

Într-un videoclip de 95 de secunde publicat joi, Liudmila Navalnaia a declarat că autorităţile au încercat să o "şantajeze" şi să o ameninţe pentru a accepta o înmormântare secretă, lucru pe care a spus că nu îl va accepta. "Ei vor ca această (înmormântare) să se facă în secret, fără niciun fel de adio. Vor să mă ducă la marginea unui cimitir, la un mormânt proaspăt şi să spună: aici zace fiul tău. Nu sunt de acord cu asta", a spus ea. "Vreau ca voi, cei care aţi ţinut la Aleksei şi pentru care moartea lui a fost o tragedie personală, să aveţi ocazia să vă luaţi rămas bun de la el", a adăugat femeia, adresându-se susţinătorilor lui Navalnîi din Rusia.

MOBILIZARE PENTRU NAVALNÎI

Ivan Jdanov, consilierul lui Navalnîi, a declarat că avocaţii Liudmilei Navalnaia au depus o plângere legală pentru "profanarea corpului unei persoane decedate". De asemenea, el a oferit o recompensă membrilor instituţiilor de securitate în schimbul unor informaţii despre ceea ce el a numit uciderea lui Navalnîi.

Spectacolul mamei în vârstă a lui Navalnîi care se confruntă cu puterea şi birocraţia statului pentru a cere dreptul de a-şi îngropa fiul a emoţionat şi înfuriat pe mulţi în Rusia şi în afara ei. Zeci de mii de persoane au semnat petiţii pentru a cere ca trupul lui Navalnîi să-i fie predat celei care l-a născut.

"Dacă mai aveţi vreo urmă de umanitate, încetaţi să o mai batjocoriţi pe mama sa şi înapoiaţi-i trupul fiului ei", a declarat Evgenia Kara-Murza, soţia politicianului de opoziţie Vladimir Kara-Murza, care ispăşeşte şi el o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în Siberia pentru diverse acuzaţii, inclusiv de trădare.

Jurnalistul Dmitri Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a postat pe X: "Doar daţi-i-l Liudmilei Ivanovna pe fiul ei. Doar daţi-i-l înapoi".

Svetlana Aleksievici, laureată belarusă a premiului Nobel pentru literatură, a postat: "Vreau să fac apel nu doar la Kremlin. Vreau să le cer tuturor oamenilor, nouă tuturor - să continuăm să spunem şi să spunem că trebuie să îi înapoieze trupul mamei sale".

MESAJ AUDIO FALS

O organizaţie rusă de verificare a faptelor a declarat că a descoperit un mesaj audio fals care circulă pe reţelele sociale şi despre care au relatat unele agenţii de presă, care pretindea că ar fi o declaraţie a mamei lui Navalnîi care o acuza pe soţia acestuia, Iulia, de comportament necuviincios de la moartea acestuia.

Iulia şi fiica sa Daşa s-au întâlnit joi la San Francisco cu preşedintele american Joe Biden, care l-a numit pe Navalnîi "un om de un curaj incredibil" şi a declarat că îl consideră pe Putin responsabil pentru moartea sa.

Citește și: Cu ce se ocupă fiica de 23 de ani a opozantului rus Aleksei Navalnîi. Ce i-a spus tatăl ei în momentul în care a fost încarcerat

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
dan t (1)
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Fall 2024
tudor chirila
Tudor Chirilă, reacție după documentarul lansat de Recorder: „Îmi dau...
Echipa națională de fotbal a României
Echipa naţională a României joacă ultimul meci din acest an...
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr s-au înfruptat cu burgeri şi cartofi prăjiţi/ Foto: Instagram
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr...
Pe aceeași temă
zelenski (6)
Zelenski: „Vom pierde” dacă SUA încetează să mai ajute Ucraina
soldati ruși în război
1.000 de zile de la începutul războiului în Ucraina. Care este realitatea în teren şi ce...
Russia,Flag,Waving,On,White,Background,With,Clipping,Path.,Cliping
Rusia este singurul obstacol în calea unei păci juste pentru Ucraina, transmite G7
Donald Trump profimedia-0810921008
Donald Trump despre războiul Rusia-Ucraina: „Trebuie să înceteze!”
Te-ar putea interesa și
Ukraine,Flag,Large,National,Symbol,Fluttering,In,Blue,Sky.,Large
Ucraina neagă că ar fi fost informată în prealabil despre convorbirea dintre Trump şi Putin
Kim Jong-un and Putin Meet in Russia to Discuss Military Cooperation
Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord. Acordul cere...
ucraina, cladire lovita de drone
Rusia și Ucraina au lansat un număr record de drone noaptea trecută. Cel puțin una a ajuns în...
macron (13)
Macron: Europenii nu trebuie „să-şi încredinţeze pentru eternitate” securitatea americanilor
Partenerii noștri
Digi24 Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că...
DigiSport Ce șanse au kosovarii să ajungă din nou lângă România: ”Facem totul!”
Ce șanse au kosovarii să ajungă din nou lângă România: ”Facem totul!”
PeRoz Îi despart 30 de ani, dar abia așteaptă să facă nunta: "Romeo și nepoata lui". În ciuda criticilor, spun că sunt unul pentru celălalt
Îi despart 30 de ani, dar abia așteaptă să facă nunta: "Romeo și nepoata...
Film Now Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo...
Digi World Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă...
Stirile Kanal D La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale 2024? Turul 1 are loc duminică, 24 noiembrie
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale...
ProFM Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce frumoși și ce seamănă cu tine!"
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea"...
Digi Life Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic
Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a...
Ultimele știri din matinal
dr savu 4
Cum să ne adaptăm la trecerea la ora de iarnă. Sfaturile doctorului Marius Sava
marcel ciolacu matinal digi fm
Marcel Ciolacu, în direct la Digi FM, când a fost rugat să-și facă o descriere în engleză: "Am...
florin negrutiu 1 oct
Florin Negruțiu, despre dezastrul PNRR: PSD-ul antireformist, prins între USR și Comisia...
anul nou care n-a fost - mihai calin nicoleta hancu
„Anul Nou care n-a fost”, povestea filmului premiat la Veneția. Interviu cu actorii Nicoleta...
Ultimele știri
Snow in Paris
Haos în Franţa, din cauza vremii. 200.000 de gospodării nu au electricitate, iar ninsoarea a...
elena lasconi
Alegeri prezidențiale 2024. Elena Lasconi e sigură că intră în turul 2: "Voi câștiga...
parada 1 dec
Când are loc repetiţia generală pentru Parada de 1 Decembrie
Poliție/ Shutterstock
Recomandări pentru şoferi ale poliţiştilor rutieri, în contextul codului roşu de viscol...