Acum la Digi FM TONES AND I - Dance Monkey (Beatmix Nou)

Avertizare de ninsori, viscol şi vânt în peste jumătate din țară. În Bucureşti se va depune strat de zăpadă

Ploaie torențială, precipitații, vreme rea, umbrelă, ploi abundente
Foto: Shutterstock

Meteorologii anunţă temperaturi cuprinse între 5 şi 7 grade Celsius şi vânt în Bucureşti în acest weekend. De asemenea, prognozează lapoviţă şi ninsoare în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Vremea se va răci accentuat. Cerul va fi acoperit şi pe tot parcursul intervalului vor fi precipitaţii, sub formă de ploaie, iar noaptea lapoviţă şi ninsoare. Se vor acumula cantităţi de apă însemnate, de 30...40 l/mp. Pe parcursul nopţii se va depune strat de zăpadă, neuniform, de 5...10 cm. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului (cu rafale în general de 40...50 km/h). Temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad, relatează News.ro.

Vremea va fi mai rece decât normal în această perioadă din an. Cerul va avea înnorări în primele ore, când vor mai fi precipitaţii slabe, mixte, apoi va deveni variabil. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45...50 km/h. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade.

Cod galben de vânt şi precipitaţii în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, în sudul şi estul Transilvaniei şi cod portocaliu de precipitaţii în 6 judeţe

Pentru intervalul 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00 a fost emisă o avertizare cod galben, fiind prognozate intensificări ale vântului, viscol, precipitaţii însemnate cantitativ.

”În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova precum şi în sudul şi estul Transilvaniei vor fi precipitaţii, sub formă de ninsoare la munte, iar în restul zonelor va ploua, apoi treptat, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) vor predomina ninsorile. Cantităţile de apă vor fi de 25...35 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60...75 km/h, vor fi intervale cu viscol şi vizibilitate scăzută”, conform ANM.

O avertizare cod portocaliu, valabilă în intervalul 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00, vizează judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa, unde vor fi precipitaţii abundente, se vor acumula 50...60 l/mp şi izolat 70 l/mp.

Un alt cod portocaliu este instituit în perioada 26 noiembrie, ora 02:00 – 26 noiembrie, ora 16:00, meteorologii anunţând viscol în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Vaslui şi Bacău, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură

”În judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Vaslui şi Bacău va ninge şi va fi viscol. Vântul va avea intensificări susţinute cu rafale în general de 85...90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de 90...110 km/h, va ninge şi va fi viscol iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”, precizează ANM.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Lucian Mîndruta sezon 2 - 2024
Lucian Mîndruță – 16 decembrie 2024
Eurovision 2025/ Shutterstock
Republica Moldova se retrage din concursul muzical Eurovision 2025...
Aventura lui Lewis Hamilton la Ferrari a început/ Profimedia
Aventura lui Lewis Hamilton la Ferrari a început. Primul tur la...
66th GRAMMY Awards - Show
Trevor Noah va găzdui premiile Grammy pentru al cincilea an...
Pe aceeași temă
Furtuna Eowyn
Record istoric al vitezei vântului în Irlanda. Furtuna Eowyn a lăsat jumătate de milion de...
incendii los angeles
Pompierii din Los Angeles continuă lupta cu flăcările. Se așteaptă vânt de până la 130 km/h...
Cea mai friguroasă noapte din această iarnă/ Shutterstock
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Temperatura maximă va fi de 9 grade 
Vreme februarie/ Shutterstock
Cum va fi vremea în luna februarie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Te-ar putea interesa și
Tree,During,Heavy,Wind
Cod galben de vânt, vineri, în peste jumătate de țară. Sâmbătă, ploi, ninsoare și temperaturi...
Vreme decembrie/ Shutterstock
Vreme caldă în următoarele zile în toate regiunile ţării, anunță ANM. Din weekend se răceşte...
A,Young,Woman,Is,Fighting,Against,The,Storm,With,Her
Intensificări ale vântului, până miercuri, în cea mai mare parte a zonei montane. Cum va fi...
Street,In,The,Heavy,Rain,-,Prague,,Czech,Republic
Ploi, ninsori și viscol, în mai multe regiuni din România, în noaptea de joi spre vineri şi...
Partenerii noștri
Digi24 Statele Unite au început „cea mai mare operațiune de deportare în masă din istorie”
Statele Unite au început „cea mai mare operațiune de deportare în masă din...
DigiSport Marcus Rashford a spus ”DA”! E la doar un pas să plece de la Manchester United
Marcus Rashford a spus ”DA”! E la doar un pas să plece de la Manchester...
PeRoz Un bărbat i-a distrus nunta fratelui său cu un discurs sincer. Mireasa nu se aștepta ca trecutul ei să iasă la suprafață
Un bărbat i-a distrus nunta fratelui său cu un discurs sincer. Mireasa nu...
Film Now Pare un alt om de când a dat jos 90 de kilograme. John Goodman, pozat alături de femeia pe care o iubește de 35 de ani
Pare un alt om de când a dat jos 90 de kilograme. John Goodman, pozat...
Digi World Cum a ajuns apa pe Terra? Cea mai nouă teorie a cercetătorilor
Cum a ajuns apa pe Terra? Cea mai nouă teorie a cercetătorilor
Stirile Kanal D „Drumul Morții" din Galați a făcut noi victime! Un copil de numai 7 ani se află în stare gravă la spital, în urma unui accident teribil
„Drumul Morții" din Galați a făcut noi victime! Un copil de numai 7 ani se...
ProFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan...
Digi Life Circa 94 de milioane de vizitatori străini în Spania, în 2024. Câte miliarde de euro au cheltuit
Circa 94 de milioane de vizitatori străini în Spania, în 2024. Câte...
Ultimele știri din matinal
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Contele Tibor Kálnoky
Cu ce pleacă Regele Charles din România? Contele Tibor Kálnoky dezvăluie preferințele regale
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi FM: povești, provocări din...
Ultimele știri
stela enache
Stela Enache a împlinit 75 de ani. Interpreta hitului "Ani de liceu" continuă să fie o doamnă...
vlad oprea (5)
Primarul din Sinaia, primele declarații după ce a fost pus sub control judiciar: "E clar că în...
protest calin georgescu
Restricţii în trafic, după ce susţinătorii lui Călin Georgescu au blocat circulaţia în centrul...
elena lasconi, nicusor dan
Elena Lasconi se va întâlni cu Nicușor Dan pentru a discuta despre candidatura la...