Nu scăpăm nici mâine de vremea rea. Meteorologii au prelungit codul galben de ninsori, ploi și polei până mâine la ora 14.
În intervalul 25 ianuarie, ora 12 - 27 ianuarie, ora 06, aria precipitațiilor, în general moderate cantitativ, se va extinde începând din sud-vestul țării. În regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile, în nordul Moldovei, Banat și Crișana, precum și la munte vor fi mai ales ninsori, iar în restul teritoriului se vor semnala precipitații mixte. Temporar vor fi depuneri de polei. Vântul va prezenta intensificări în jumătatea de sud a teritoriului, dar și pe crestele montane, unde ninsoarea va fi temporar viscolită.
Pentru intervalul 25 ianuarie, ora 14 - 26 ianuarie, ora 14, a fost emis un cod galben de ninsoare pentru zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură. În zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se vor acumula cantități de 15...25 l/mp și izolat peste 35 l/mp.
În zona înaltă stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 65…70 km/h, viscolind și troienind zăpada.
Fenomene și zone vizate: polei pe arii extinse în Muntenia, local în Oltenia și în jumătatea de sud a Moldovei; ploi însemnate cantitativ în nordul Olteniei și al Munteniei; intensificări ale vântului.
În regiunile sudice și sud-estice temporar vor fi precipitații, predominant ploi, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de 55...60 km/h și izolat 70 km/h.
Vor fi depuneri de polei pe arii extinse în Muntenia, local în Oltenia și în jumătatea de sud a Moldovei.
În nordul Olteniei și al Munteniei, cantitățile de apă vor fi în general de 20...30 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!