Acum la Digi FM FLO RIDA - Low

Băile Herculane se modernizează mai mult pe hârtie. Pe șantiere nu lucrează aproape nimeni

Băile Herculane în lucrări de modernizare
Foto: Express de Banat.

Milioanele de euro, bani europeni, primiți de autorități în Herculane nu au adus nici un rezultat. Stațiunea se modernizează pe hârtie, dar nu și în realitate, scrie Express de Banat.

Parcul Vicol, Piața Hercules, trei poduri peste Cerna și două străzi ar fi trebuit modernizate de Primăria Băile Herculane cu fonduri europene. Administrația locală a primit de la Uniunea Europeană milioane de euro pentru a da o imagine nouă stațiunii, dar localnicii și turiștii s-au ales doar cu dezordine și praf.

Lucrările sunt de o calitate îndoielnică, spun experții. Pe una dintre străzi, un control făcut de Inspectoratul de Stat în Construcții a descoperit că lucrările nu sunt conforme, așa că au fost stopate, după cum a declarat proiectantul Constantin Bușe.

Modernizările sunt și mult întârziate totodată. Pe șantierele deschise nu lucrează aproape nimeni. Pe hârtie, noua față a Parcului Vicol arată bine. În realitate însă, de aproximativ un an, parcul din fața marilor hoteluri e un șantier imens pe care lucrează câțiva oameni.

Primarul Cristian Miclău nu consideră că există vreo problemă. Întârzierile sunt cauzate de vremea nefavorabilă, susține edilul.

Foto: Express de Banat.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
turiști in venetia
Taxa turistică de 5 euro din Veneţia revine. Turiștii last minute plătesc dublu
Travel,The,World,Monument,Concept
Unii europeni îşi regândesc planurile de călătorie în SUA, în semn de protest faţă de Trump...
The Rock Restaurant on Zanzibar's Paje Beach
Unul dintre cele mai fascinante restaurante din lume. Cum se poate ajunge la el
Businessman,Traveler,Journey,Business,Travel
Câți bani au cheltuit turiștii străini în România, în primele nouă luni ale anului
Te-ar putea interesa și
Praga interzice tururile turistice prin pub-uri/ Shutterstock
Praga interzice tururile turistice prin pub-uri: „Pot crea impresia unei lipse de cultură în...
Mamaia,Beach,At,Sunset,,,Constanta,,,Romania.
Programul „Litoralul pentru toţi” începe duminică. Tarife de cazare cu până la 70% mai mici...
Stefan Radu Oprea, Minister of Economy. press briefing, Bucharest, Romania - 21 Jun 2024
Ministrul Turismului: Am stricat conceptul de staţiune. Avem blocuri de apartamente la un loc...
Croația/ Shutterstock
Croaţia vrea să limiteze închirierea apartamentelor în scop turistic, pentru a rezolva criza...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Răspunsul lui Angelescu la întrebarea dacă Rapid știa despre adicția lui Boupendza
Răspunsul lui Angelescu la întrebarea dacă Rapid știa despre adicția lui...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiții...
paste fericit mesaje
Paște Fericit! Mesaje și urări pentru cei dragi
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 13 Jun 2024
Premierul Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte pentru toţi creştinii din România: „Credinţa...
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat. Trupul neînsuflețit a fost adus la mal