Temerile credincioșilor creștini cu privire la introducerea buletinelor cu cip sunt nejustificate, susține Patriarhia Română. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române subliniază că noile acte de identitate nu sunt un atentat la mântuire, așa cum vor să creadă unii.
La dezbaterea organizată la Ministerul de Interne, unul dintre participanți a afirmat că „pe plan religios, se pune în pericol însăși mântuirea, pentru că numele de botez e asociat cu număr al cărui semn este 666”. Timp de mai multe ore, autoritățile au încercat să explice contrariul.
Anumite reacții negative motivate religios referitoare la noile cărți de identitate anunțate de MAI sunt provocate probabil de neînțelegerea deplină a conținutului acestui proiect (explicat de autorități), dar și de temeri excesive și nejustificate din punct de vedere teologic, a declarat, la RFI, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Vasile Bănescu insistă că problema cărții de identitate nu este una de natură teologică, ci administrativă. Este vorba despre „identitatea” noastră de tip cetățenesc, nu despre identitatea noastră adâncă, spirituală, religioasă. El a amintit de Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 2009, referitoare la pașapoartele biometrice, care rămâne, potrivit lui Vasile Bănescu, un „reper actual de discernământ și luciditate pentru toți cetățenii creștinii ortodocși”.
Hotărârea le cerea atât preoților, cât și credincioșilor să nu răspândească „panică și îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare” și să rămână statornici în credință.
Buletinul cu cip conține mai multe informații despre posesor decât cel aflat acum în circulație. De dimensiunea unui card bancar, documentul electronic va include și semnătura posesorului alături de două amprente.
De anul viitor, cei care nu vor avea un buletin cu cip nu vor mai putea părăsi țara.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!