Britney Spears a negat informaţiile publicate de Page Six şi The Sun, potrivit cărora vedetele pop Charli XCX şi Julia Michaels ar fi fost rugate de cântăreaţă să compună piese pentru un nou album, scrie The Guardian.
În plus, Rolling Stone a citat o sursă care susţine că "managementul şi A&R încearcă să o entuziasmeze pentru muzică. Deocamdată, ea nu se află în mod activ la înregistrări, dar ei pregătesc [cântece] pentru a i le prezenta", relatează News.ro.
Spears a negat categoric aceste afirmaţii. "Ca să fie clar, majoritatea ştirilor sunt gunoaie!", a postat ea pe Instagram. "Se tot spune că mă adresez unor oameni la întâmplare pentru a face un nou album... Nu mă voi întoarce niciodată în industria muzicală!".
În schimb, ea a spus că a scris mai mult de 20 de cântece pentru alţi artişti în ultimii doi ani. "Când scriu, scriu pentru distracţie sau scriu pentru alţi oameni! [...] Sunt un ghostwriter şi sincer îmi place aşa!"
Niciun cântec scris de Spears nu a fost lansat, ceea ce duce la posibilitatea ca artista de 42 de ani să folosească un pseudonim pentru a scrie pentru alţii.
Spears nu a mai lansat un album complet de la "Glory" din 2016. În recenta sa carte de memorii, "The Woman in Me", ea a scris că, în tinereţe, "muzica a fost viaţa mea, iar tutela" - care a controlat fiecare aspect al vieţii sale din 2008-2021 - "a fost mortală pentru asta".
Ea a scris că, în ciuda unei colaborări recente cu unul dintre eroii ei muzicali, Elton John, "să avansez în cariera mea muzicală nu este obiectivul meu în acest moment. Este timpul ca eu să nu mai fiu cineva pe care alţi oameni îl doresc; este timpul să mă găsesc de fapt pe mine însămi".
Cu toate acestea, în urma publicării memoriilor, ea le-a spus fanilor pe Instagram că "a scris un nou cântec".
Postarea de pe Instagram a lui Spears despre noul ei album - care a fost însoţită de o imagine cu Salomeea ţinând cu capul lui Ioan Botezătorul - a fost un răspuns la comentariile conform cărora cartea ei a fost "publicată fără aprobarea mea. Cei care spun asta se înşeală complet. Citiţi ziarele? Sunt iubită şi atât de recunoscătoare".
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!