Magistrala de metrou dintre Drumul Taberei și Eroilor are șanse mici să fie finalizată anul viitor.
Fotografii realizate în interiorul stației „Academia Militară” arată că aparatura electrică și spațiile tehnice sunt pregătite să fie conectate, însă finisajele și scările rulante nu sunt gata.
Imaginile postate pe site-ul PeUndeMerg.ro mai arată că, în anumite zone, nu au fost instalate nici șinele.
Un alt obstacol în calea inaugurării e procesul dintre Metrorex și firma Siemens. Compania germană a contestat în instanță decizia prin care a fost descalificată de la licitația pentru realizarea sistemului de automatizare și protecție a noii linii de metrou.
Construcția metroului din Drumul Taberei a început în 2011 și ar fi trebuit să fie gata încă din 2014.
Valoarea totală a proiectului Magistralei 5 depășește 3 miliarde de lei.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!