Managerul Spitalului Județean Târgoviște a fost amendat cu 20.000 de lei. Asta după ce, marți, zeci de angajați ai unității medicale au ieșit în stradă să se închine la moaștele Sfântului Nifon.
„Ca urmare a apariției în spațiul public referitoare la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, DSP Dâmbovița s-a autosesizat și a sancționat managerul unității sanitare cu o amendă în valoare de 20.000 lei, conform prevederilor HG 857/2011, pentru neaplicarea de către conducerea spitalului menționat a măsurilor antiepidemice de prevenire și răspândire a infecțiilor.
În același timp, la nivelul instituțiilor MAI se efectuează verificări pentru identificarea persoanelor care nu au respectat prevederile ordonanțelor militare privind distanțarea socială, urmând a fi aplicate măsuri conform legislației în vigoare", precizează Centrul Județean de Comunicare și Informare Publică.
Arhiepiscopia Târgoviștei a organizat, marți, în tot municipiul, o procesiune cu moaștele Sfântului Nifon, „pentru încetarea pandemiei" de coronavirus. Credincioșii au fost îndemnați să urmărească de la balcon, ceea ce s-a și întâmplat.
Totuși, pe stradă au ieșit mai mulți angajați ai Spitalului Județean Târgoviște, cei mai mulți echipați cu măști, halate și papuci de interior, iar imaginile au apărut pe rețele de socializare. Inclusiv managerul spitalului era alături de angajații care s-au închinat la trecerea moaștelor.
Mai multe fotografii de la acest eveniment, pe site-ul Arhiepiscopiei.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Foto: Arhiepiscopia Târgoviștei
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!