Acum la Digi FM CALVIN HARRIS - Lovers In A Past Life

Elena Lasconi, după consultările de 3 minute Klaus Iohannis: "Am fost să-i transmitem că mandatul lui s-a încheiat și că trebuie să-și dea demisia"

elena lasconi
Elena Lasconi, președinta USR / Foto: Facebook Elena Lasconi

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat că reprezentanţii formaţiunii pe care o conduce au fost la Palatul Cotroceni, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru a-i transmite acestuia că mandatul său s-a încheiat şi că trebuie să îşi dea demisia. Ea a declarat că turul al doilea al alegerilor prezidenţiale a fost anulat ilegal de către Curtea Constituţională ”la comanda lui Klaus Iohannis”.

”Nu cred că mai putem să mai vorbim despre democraţie de pe 6 decembrie. Am fost astăzi la consultări şi spun cu ghilimele, am fost să îi transmitem lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat ieri şi că trebuie să-şi dea demisia. A fost o întâlnire scurtă, de până în trei minute, în care am comunicat acest lucru şi am comunicat că nu poate să poarte consultări, potrivit Constituţiei, preşedintele Senatului poate să devină preşedinte interimar”, a declarat, duminică, Elena Lasconi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 Ea a fost întrebată despre eventuala candidatură a fostul lider PNL Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale.

”Mă bazez pe faptul că în această ţară există mulţi oameni oneşti, mulţi oameni de bună credinţă şi mi se pare total neprofesionist modul în care s-a făcut această nominalizare, dacă cumva s-au făcut măsurători şi acest candidat, Crin Antonescu, are un potenţial mare de creştere, sunt de acord. Dar noi lucrăm profesionist, aşa am făcut şi în precampanie, aşa am făcut în fiecare zi, am avut măsurători, am avut focus groupuri, am măsurat în fiecare zi candidaţi şi tocmai de aici am şi ajuns în turul al doilea care a fost anulat ilegal de către Curtea Constituţională la comanda lui Klaus Iohannis”, a mai declarat Lasconi.

Ea a adăugat că, deşi au fost alegeri prezidenţiale, Klaus Iohannis este în continuare preşedinte, iar Marcel Ciolacu, premier.

”Nu vi se pare ciudat? Nu vi se pare că e un blestem? Am avut nişte alegeri prezidenţiale şi nu s-a schimbat nimic, tot Klaus Iohannis la Cotroceni şi tot Ciolacu premier la Guvern?”, a declarat Elena Lasconi.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o...
putin, trump
Vladimir Putin spune că planurile lui Donald Trump de anexare a...
myanmar (4)
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,7, s-a produs în Myanmar și a...
Pe aceeași temă
Elena Lasconi
Elena Lasconi spune că nu a avut bani să-și plătească rata în ianuarie și nici să-și ia un air...
elena lasconi
Elena Lasconi: "Nicușor Dan nu o să intre în turul al doilea. Nu o să-i susțin niciodată pe...
elena lasconi
Elena Lasconi, despre fiica sa, Oana: „Dacă România ar fi mai bună, copilul meu s-ar întoarce...
florin negrutiu 1 oct
Marea schismă de ziua domnului Călin Georgescu și candidații în variantă soft
Te-ar putea interesa și
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: „De la prea mult sos picant, am dat şi răspunsuri neinspirate. Bineînţeles că nu...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan l-ar lua consilier la Cotroceni pe Klaus Iohannis: „Are proaspete toate legăturile...
Elena Lasconi
Elena Lasconi: „Nu mă voi retrage din cursa pentru prezidenţiale, deşi toată lumea asta...
Klaus Iohannis
Au fost desecretizate costurile pentru zborurile preşedintelui Klaus Iohannis. Cât a costat...
Partenerii noștri
Digi24 Donald Trump şi Elon Musk au suferit primul lor eşec electoral, în Wisconsin. „Un dezastru pentru Statele Unite ale Americii”
Donald Trump şi Elon Musk au suferit primul lor eşec electoral, în...
DigiSport Verdictul specialistului la cea mai controversată fază din Atletico Madrid - Barcelona: ”Decizia corectă”
Verdictul specialistului la cea mai controversată fază din Atletico Madrid...
PeRoz Cine e singura femeie cu care a fost căsătorit Val Kilmer. Actriță de succes, l-a făcut tată de două ori
Cine e singura femeie cu care a fost căsătorit Val Kilmer. Actriță de...
Film Now Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în...
Digi World De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul tuturor
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și...
ProFM Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea rară care "i-a pus capac"
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în...
Digi Life Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără precedent
Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește...
Siringă, tratament injectabil, injecție
O fetiță de 11 ani din Noua Zeelandă, internată din greșeală într-un...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani/ Shutterstock
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au...
coiful de aur de la cotofenesti
Autorităţile din Prahova anunţă că vor face săpături arheologice lângă locul unde a fost...
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
St. Petersburg International Economic Forum (SPIEF)
Kremlinul anunţă „posibila” vizită a trimisului special al lui Putin, Kiril Dmitriev, în SUA...