Acum la Digi FM MADCON FEAT AMEERAH - Freaky Like Me

Campanie Știrile Digi FM: CFR - Cifrele dezastrului (Episodul 20)

vagon modernizat

Banii europeni așteaptă la Bruxelles toate țările Uniunii Europene! Dar România s-a lăsat așteptată destul de mult. Avea la dispoziție pentru perioada 2014-2020, 31,3 mld de euro. Până în februarie 2018 s-au folosit 4,9 mld de euro, adică 15,8 la sută. Sunt date oficiale, aflate pe site-ul Comisiei Europene, dar și al guvernului de la Bucureşti. Numai pentru dezvoltare puteam folosi aproximativ 23 de miliarde de euro. Am atras, în schimb, doar 2.2 miliarde. A spus-o, în mai 2018, președintele Klaus Iohannis.

00:00

Ca să înțeleagă toată lumea, acești bani nu sunt bani pe care ne obligă cineva să-i folosim într-un anume fel, ci pot fi folosiți de România pentru a dezvolta România. Depinde de noi, mai exact de cei care concep proiecte, cum folosim acești bani și cum punem proiectele în operă. Din 23 mld de euro din care puteam folosi pentru dezvoltare, am folosit până acum 2,2 mld. Rată de contractare, adică proiecte depuse, acceptate care pot intră la finanțare, avem doar pentru 40 la sută din acești bani, deci nici măcar pentru jumătate nu avem proiecte depuse. E foarte târziu!

Că există pericolul ca, în continuare să fie pierduți bani, a atras atenția și comisarul european Corina Crețu, încă de la începutul anului 2018, în cadrul conferinței "Fondurile europene, absorbția și impulsul necesar. Cum conectăm România, în anul centenar?", organizată de CursDeGuvernare.ro, cu sprijinul Băncii Naționale a României

00:00

Din punctul nostru de vedere, procesul de implementare a proiectelor pe teren este încă mult prea lent. Au fost foarte multe proiecte de infrastructură care au avut ca termen anul 2015, apoi anul 2017 și nu s-a reușit terminarea acestora. O mare parte din proiectele majore le-am fazat pentru perioada 2014-2020. Vestea bună e că aceste proiecte se vor termina, vestea proastă este că deja consumă din bugetul 2014-2020. Deci, din cele 20 de mld pe care le avem la dospizitie pentru perioada 2014-2020, 2.8 mld sunt deja fazate pentru care ar fi trebuit terminate în exercițiul financiar anterior și mai ales pentru domeniul transporturilor. Aș vrea să transmit și semnalul că există, în continuare, pericolul de a fi pierduți bani!

România riscă să piardă din nou miliarde de euro din fondurile europene, este avertismentul europarlamentarului Siegfried Mureșan, negociator-şef al Parlamentului European pe bugetul UE pentru 2019. În acest sens, spune el, autoritățile trebuie să dea dovadă de mai mult interes pentru a absorbi acești bani. Comisia Europeană a transmis în mai 2018 Parlamentului European o informare privind Cadrul Financiar Multianual 2007 - 2013. Potrivit datelor Comisiei, suma totală a fondurilor europene dezangajate automat din precedentul cadru financiar se ridică la 4,4 miliarde de euro, scrie Curs de Guvernare.
Din această sumă, România contează cu 1,64 de miliarde de euro, adică peste o treime a fondurilor dezangajate. Potrivit datelor oficiale transmise cursdeguvernare.ro de către europarlamentarul român Siegfried Mureșan, România a pierdut, numai din Fondurile de Coeziune, 540,5 milioane euro pentru proiecte de Transport. Alți bani s-au pierdut din Fondul de Dezvoltare Regională- 123,7 milioane de euro proiecte de transport.

Nici cei de la Bruxelles nu înțeleg de ce România este incapabilă să utilizeze fondurile pe care le are la dispoziție pentru propria modernizare și pentru interconectarea cu rețelele din Uniunea Europeană. Este declarația reprezentantului Confederației Sindicale Naționale Meridian în Comitetul Economic și Social European, Dumitru Fornea.
În opinia sa, dacă nu ne onorăm promisiunile asumate prin mecanismul de interconectare cu Europa și nu atragem fondurile europene pe care le avem la dispoziție, riscăm să fim marginalizați și, până la urmă… dați uitării.

00:00

România a intrat deja într-un con de umbră în ceea ce înseamnă infrastructura de transport. Principala penalizare pentru România este faptul că va fi ocolită de fluxurile de investiții străine directe, va fi ocolită de lanțurile comerciale, de cei care doresc să facă afaceri într-un stat al Uniunii Europene cum este România, bine poziționat din punct de vedere strategic, deci cel mai mare risc pentru noi este să fim dați uitării!

Un alt semnal de alarmă este tras de către Octavian Udriște, președintele Club Feroviar și membru al Asociației Inginerilor Feroviari:

00:00

Gradul de absorbție a fondurilor europene este foarte scăzut la modernizarea infrastructurii. Coridorul 4 înseamnă Curtici frontieră-Simeria-Sighișoara-Brașov-București-Constanța, are 890 de km. Din 2001, când a început modernizarea, s-au modernizat 406 km. Dacă atât am făcut în 18 ani, ne mai trebuie încă 18-19 ani. Dar ce facem cu cei 4.500 de km de rețea inter-operabilă, CORE sau TNT? Ne trebuie 170 de ani!

Că nu am performat în atragerea fondurilor europene este de părere și expertul în fonduri europene Mihai Aron. Într-o declarație pentru RFI, acesta atrage atenția că puținii experți care există în structurile implicate sunt, nu de puține ori, schimbați odată cu venirea la guvernare a unei alte puteri politice. Iar personalul prost plătit și slab pregătit este doar una dintre cauzele lipsei de performanță în acest domeniu.

O altă cauză este legislația slabă privind achizițiile publice și licitațiile. Acestea din urmă sunt de multe ori blocate prin contestații.

Este nevoie de îmbunătățirea legii, a punctat Mihai Aron.

00:00

Personalul autorității de management care este destul de puțin, destul de prost plătit, de aceea nu prea există o motivație din partea lor în a se implica. În plus au o pregătire profesională cam slabă. Un alt motiv ar fi achizițiile publice. Ele nu sunt armonizate, la ora actuală, în sensul de a prioritiza proiecte strategice precum căile ferate, autostrăzile. Un al treilea domeniu major este partea de implementare. Se aprobă proiectul, dar, după aceea, apar foarte multe probleme tehnice. Imediat ce apare un nou regim politic , se schimbă gărzile, se schimbă personalul, vă dați seama că cei buni care știu meserie nu mai stau.

Dacă vrei să citești toate materialele Campaniei Știrilor Digi FM, le găsești aici.

Sursa foto: CFR Pro Infrastructura

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
cfr 20
CFR Călători suplimentează numărul de trenuri spre litoral, în minivacanţa de 1 Mai
Bucharest,,Romania,-,03.20.2025:,Train,On,The,Platform,Of,Bucharest
21 de controlori de tren de la CFR Călători, plasaţi sub control judiciar
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: „De la prea mult sos picant, am dat şi răspunsuri neinspirate. Bineînţeles că nu...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan l-ar lua consilier la Cotroceni pe Klaus Iohannis: „Are proaspete toate legăturile...
Te-ar putea interesa și
Bucharest,,Romania,-,09.20.2024:,Train,At,Bucharest,North,Railway,Station
Transportul feroviar de călători trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică
Klaus Iohannis
Au fost desecretizate costurile pentru zborurile preşedintelui Klaus Iohannis. Cât a costat...
Donald Trump Meets With Mark Rutte - Washington, United States - 13 Mar 2025
Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al...
Tren/ Shutterstock
Un tren care circula pe ruta Braşov - Bucureşti Nord a fost atacat cu pietre în zona Chitila...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Dinamo - Universitatea Craiova, LIVE VIDEO, 21:00, Digi Sport 1. ECHIPELE
Dinamo - Universitatea Craiova, LIVE VIDEO, 21:00, Digi Sport 1. ECHIPELE
PeRoz Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"
Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are...
Film Now Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui: "Când tata a murit, mama și-a tăiat părul. Nu a trecut peste"
Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Papa Francisc
Cele 10 sfaturi ale papei Francisc pentru o viață cu sens, pace și bucurie
primavara, cuplu la plimbare prin parc
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în toate zonele țării
Papa Francisc și verișoara lui, Carla Rabezzana
Verișoara de 93 de ani a papei Francisc, după moartea acestuia: "Sunt extrem de îndurerată"...
papa francisc, pandemie covid
Imaginea care a marcat pandemia. Papa Francisc, singur în ploaie, în Piața San Pietro pustie...