Carmen Dan dă vina pe Președintele Klaus Iohannis și pe procurori, pentru modul în care a fost gestionată situația, la mitingul diasporei.
„Președintele s-a antepronunțat în sensul constatării publice că Jandarmeria a acționat violent. Ulterior i-a cerut procurorului general să se sesizeze și conștientizăm că Parchetul general nu este în subordinea Administrației Prezidențiale. Până la urmă, adevărul va ieși la lumină, instanța de judecată va face dreptate”, a declarat Carmen Dan.
Nicoleta Pauliuc, senator PNL, a fost curioasă să afle care este adevărul, dacă ministrul de interne a fost în concediu sau la minister. Mai mult, a întrebat-o pe Carmen Dan „dacă își va da demisia dacă se va cere la Bruxelles aplicarea art. 7 împotriva României ca urmare a evenimentelor din 10 august”.
Carmen Dan: „N-am să-mi schimb cu nimic poziționarea. Am spus că mi s-a părut un act de responsabilitate să îmi întrerup concediul și să fiu la minister. Nu vreau să comentez afirmațiile primarului general, nu obișnuiesc să îmi atac colegii la TV, dacă cineva face acuzații, să le probeze. Fiecare persoană cu un anumit rang în statul român are dreptul să-și spună punctul de vedere referitor la ce s-a întâmplat pe 10 august. Ref la art. 7: Voi lua cea mai corectă decizie în orice situație care se va dovedi reală. Deocamdată suntem la ”dacă”. Vă asigur că nu mă voi ascunde în munți.”
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!