Carmen Iohannis, care se află în vizită în Coreea de Sud alături de președintele Klaus Iohannis, a făcut furori grație ținutelor pe care le-a purtat, ce au fost realizate de o creatoare de modă româncă.
Vizita lui Klaus Iohannis a început cu o depunere de coroane de flori la Seoul National Cemetery, iar la acest eveniment soția sa, Carmen Iohannis, a ales să poarte un costum negru, format din două piese, o fustă și un sacou.
Adina Buzatu a vorbit despre ținuta aleasă de prima doamnă a României, ea spunând că îi amintește de Jaqueline Kennedy, fosta primă-doamnă a Statelor Unite.
„Sunt ținute clasice formale, potrivite unui eveniment de nivel înalt. Sunt corecte, îmi place croiul costumului ei, o pune în evidență, îmi place mâneca sacoului, e foarte șic. E un model de inspirație a anilor 60, la modă acum, un gen de Jacqueline Kennedy, ca stil”, a zis ea pentru Playtech.
Carmen Iohannis s-a făcut remarcată și în cea de-a doua zi a vizitei în Coreea, când a optat pentru un costum alb, pe care l-a asortat cu pantofi de culoare bleu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!