Elena, fosta soție a lui CRBL, a surprins pe toată lumea cu un mesaj amuzant, la aproape două luni după anunțul divorțului de artist. Dansatoarea și coregrafa a glumit pe seama situației sale amoroase într-un videoclip postat pe TikTok, sugerând că este „în căutare de soț”.
Anunțul divorțului dintre CRBL și Elena a fost făcut la începutul lunii aprilie, după 16 ani de căsnicie. Cei doi au declarat că decizia de a se separa a venit după o perioadă de reflecție profundă și că aceasta a fost luată în spirit de respect reciproc și transparență. În ciuda faptului că nu au discutat public despre motivele care au dus la ruptură, CRBL a menționat că nu a existat un singur motiv care să ducă la decizia de divorț.
„În momentul în care ajungi în punctul ăla și încerci, și faci toate demersurile și vezi că nu mai merge, atunci te pui la masă ca un adult și stai de vorbă despre subiect, și am hotărât amândoi de comun acord să facem acest pas“, a declarat CRBL în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV.
Elena, însă, a păstrat tăcerea până acum și nu a făcut declarații publice despre divorț sau despre viața ei de când s-a separat de CRBL. Însă, recent, ea a postat pe TikTok un videoclip în care, împreună cu o altă persoană, transmitea un mesaj prin intermediul unor pancarte. „Suntem în căutare de”, scria pe prima pancartă, iar pe a doua pancartă Elena a continuat mesajul cu „Soț mie”.
@elena_viscu @IDigitalHub ♬ The Sound of Silence (CYRIL Remix) - Disturbed
La final, Elena a dezvăluit că totul a fost o glumă, întorcând pancarta pe care era scris un anunț de angajare.
Gluma Elenei vine la aproximativ o săptămână după ce CRBL, în vârstă de 45 de ani, a fost surprins de paparazzii de la CANCAN alături de o tânără de 23 de ani. Cei doi au fost văzuți ieșind împreună din blocul din Pantelimon unde locuiește artistul, și păreau foarte relaxați, îmbrăcați lejer. CRBL a fost fotografiat în timp ce îi deschidea ușa mașinii tinerei, iar apoi s-au retras în apartamentul acestuia. Olga Guțanu, noua presupusă iubită a artistului, este din Republica Moldova și a fost finalistă la un concurs de miss în Bușteni, în 2022.
Despre noua relație, CRBL a făcut primele declarații tot în emisiunea lui Cătălin Măruță. „Eu mă amuz, am văzut, mă amuz foarte tare. Nu comentez subiectul ăsta pentru că e abia începutul, iar ei abia așteaptă să se distreze pe treaba asta și îmi pare rău că oamenii de acasă văd ce citesc și e un circ. Nu trebuie să dau justificare nimănui, îmi trăiesc viața cum știu și fiecare face asta. Am stat de vorbă cu Alesia despre subiect, iar ea e destul de matură, inteligentă, eu și Elena suntem într-o echipă pentru ea, am schimbat doar acoperișul, în rest, comunicare zilnic”, a spus artistul.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!