CRBL și Elena, soția sa, au decis să divorțeze după aproape două decenii de căsnicie. Hotărârea lor vine la aproape doi ani de când aceștia au revenit în România din Spania, unde s-au mutat în timpul pandemiei.
"Cu inimile împovărate de tristețe, dar în același timp într-un spirit de transparență și respect reciproc, dorim să vă împărtășim o decizie deosebit de dificilă pe care am luat-o împreună. După o perioadă de reflecție profundă, am ajuns la concluzia că este mai bine pentru noi să urmăm drumuri separate în viață. Această hotărâre nu a fost ușoară, dar am decis să o luăm cu gândul la binele nostru individual și, mai ales, la binele Alesiei. Recunoaștem cu sinceritate toate momentele minunate pe care le-am împărtășit și lecțiile prețioase pe care le-am învățat împreună. În această perioadă de schimbare ne angajăm să menținem un cadru de respect și armonie, cu prioritatea de a asigura un mediu sănătos și echilibrat pentru creșterea și dezvoltarea copilului nostru. Vă rugăm să respectați intimitatea noastră și a copilului nostru în această perioadă sensibilă. Nu vom oferi detalii suplimentare în afara acestui anunț. Vă mulțumim pentru susținerea și înțelegerea voastră în aceste momente dificile. Cu respect și recunoștință, CRBL și Elena", au transmis cei doi într-un mesaj comun postat pe Instagram, fără a oferi alte detalii.
Ce spunea CRBL despre secretul căsniciei lor
Anunțul celor doi a picat ca un trăsnet pentru fanii lor, mai ales că aceștia au participat de curând la o emisiune TV, iar fostul membru al trupei Simplu avea numai cuvinte de laudă la adresa soției sale.
"O spunem de fiecare dată și mai ales Elena o subliniază, comunicarea rămâne baza. Dincolo de statutul soț-soție, noi suntem și foarte buni prieteni. Trebuie să existe o balanță, acum cedează unul, apoi celălalt. Mă las pus la colț de Elena, mă corectează, mă ceartă și pe ea o las, pentru că ea mă cunoaște mai bine ca oricine. La noi așa funcționează", declara artistul în 2022.
Au existat, bineînțeles, discuții și compromisuri de fiecare parte, dar, cu timpul, cei doi au învățat ce le face bine: "Compromisurile le-am făcut atunci când ne cunoșteam și încercam să ne înțelegem reciproc și trebuie să lăsăm fiecare câte puțin. Când îmi spunea să nu fumez în casă, cu timpul am înțeles de ce să nu o fac. Acum e foarte simplu și foarte ușor, știm exact ce tabieturi avem, ce ne enervează, ce ne bucură, e simplu", a mai spus CRBL pentru sursa citată.
CRBL a vândut tot când s-a mutat în Spania
Când s-a mutat din țară, CRBL și-a vândut toate bunurile pe care le deținea aici. "Am vândut tot din România. Ca să nu mai avem la ce ne întoarce în țară. Credeam că am făcut destule și că aș putea controla de acolo ce vreau eu să fac, muzică, vreo emisiune, vreo reclamă. Am plecat cu trei camioane, cu studio video, audio, cu casă, cu tot. Părinții merg pe mâna mea, merg pe încredere. Au fost șocați cumva, dar nu le-am spus că am făcut tot, nu am dat toate informațiile pentru că se panicau. Mă cheamă România, mă cheamă acasă. Acolo, indiferent ce aș face, câți bani aș avea, mă simt ca un nomad, nu am țară. Sufletul mă cheamă acasă. Mă liniștesc când ajung aici", a recunoscut CRBL , acum un an, cu privire la frământările legate de locul în care să se stabilească definitiv cu familia.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!