Recent, Mihai Trăistariu a fost criticat după ce a povestit într-un podcast că a avut o relație cu o femeie cu 16 ani mai tânără, pe care a părăsit-o pentru că nu era pe picioarele ei. Acum, artistul cunoscut mai ales pentru performanța de la Eurovision, cu piesa "Tornero", și-a dat cu părerea despre relația dintre CRBL și iubita lui, Olga, care are aproape jumătate din vârsta fostului membru al trupei Simplu.
Anul trecut, în primăvară, la o lună după ce a anunțat divorțul de Elena, mama fiicei lui, CRBL (46 de ani) se îndrăgostea de Olga Guțanu (24 de ani), o tânără manechin din Republica Moldova. De când a început să se afișeze cu ea și să posteze poze și filmulețe de cuplu pe rețelele sociale, cântărețul a adunat o mulțime de critici. Trăistariu, însă, îi ia apărarea.

„La el diferă povestea. CRBL avea și copil, și nevastă. A divorțat de soție, a lăsat tot pentru această fată. Probabil simțea nevoia de o alinare după necazuri, după o zi grea. După ce ai o relație de 15-20 ani, se fâsâie tot, se stinge ceva. Parcă suntem doi frați prin casă, fiecare cu treaba lui. Așa se ajunge. Am o dezamăgire din cauza asta, parcă tot ajungi acolo. Deși e mare flacăra la început, după doi-trei ani se stinge. Câteodată zici că decât să stai într-o relație doar așa, fiecare cu treaba lui, mai bine te iubești în altă parte. Nu l-aș judeca. Este un tip matur, el știe ce a ales. Eu cred ce spune CRBL, am trăit și eu ce a trăit el. Există o stare de plictiseală. Dacă nu te potrivești cu persoana, te plictisești și ți se pare că stai degeaba. Deci, ți se poate întâmpla, chiar și cu copil”, a declarat Mihai Trăistariu, pentru wowbiz.ro.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!