Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane (FNMCV) anunţă suspendarea temporară a grevei ceferiştilor de la infrastructură, până pe 29 noiembrie, ora 14:00, în urma discuţiilor avute cu conducerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, respectiv conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA.
Potrivit sindicaliştilor, conducerea MTI şi-a luat angajamentul de a promova miercuri, pe 29 noiembrie, în Guvern, un memorandum care să excepteze CFR SA de la aplicarea prevederilor Legii nr. 296/2023 care limitează salarizarea angajaţilor companiei, iar conducerea companiei va semna Contractul Colectiv de Muncă, potrivit Agerpres.ro.
"Referitor la greva propriu-zisă notificată Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA pentru data de 27 noiembrie 2023, Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, afiliată la Blocul Naţional Sindical, comunică public următoarele: Având în vedere discuţiile purtate în zilele de 23 şi 24 noiembrie 2023 cu conducerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, respectiv conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate 'CFR' SA referitoare la: angajamentele asumate de conducerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii privind promovarea în şedinţa de Guvern din data de 29 noiembrie 2023 a unui Memorandum care să excepteze Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA de la aplicarea prevederilor Legii nr. 296/2023 care limitează salarizarea angajaţilor companiei; prezentarea şi asumarea de către Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA până la data de 28 noiembrie 2023 a unei grile de salarizare care să reflecte un ecart în concordanţă cu complexitatea şi volumul muncii, respectiv importanţa şi competenţa în actul decizional; prezentarea şi asumarea de către Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA până la data de 29 noiembrie 2023 a Contractului Colectiv de Muncă 2023 - 2024 în vederea semnării, înregistrării la instituţia abilitată şi, pe cale de consecinţă, stingerea conflictului colectiv de muncă, cele două părţi aflate în procedură de negociere a Contractului Colectiv de Muncă au convenit suspendarea temporară a grevei propriu-zisă până la data de 29 noiembrie 2023, ora 14:00, în temeiul art. 162 (3) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social", se arată în comunicatul Federaţiei.
Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane a anunţat recent declanşarea grevei propriu-zise la nivelul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, începând cu data de 27 noiembrie 2023, ca urmare a nesoluţionării revendicărilor ce formează obiectul conflictului colectiv de muncă.
Potrivit unui comunicat al FNMCV, remis joi AGERPRES, pe perioada grevei urma să fie asigurată o treime din activitatea normală, în conformitate cu prevederile legale.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!