Premiul Nobel pentru Chimie ajunge, anul acesta, la cei care au dezvoltat bateriile cu litiu, adică oamenii de știință John Goodenough, Stanley Whittingham și Akira Yoshino.
Bateriile litiu-ion sunt reîncărcabile, durează mai mult și cântăresc mai puțin. Premiul vine cu un cec de peste 800.000 de euro.
Laureații își vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm și Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului distincțiilor, Alfred Nobel.
Anul trecut, premiul a fost decernat cercetătoarei Frances H. Arnold, pentru metoda sa de dezvoltare direcționată a enzimelor, proteine care catalizează reacțiile chimice, și lui George P. Smith și Gregory P. Winter, pentru cercetările lor legate, printre altele, de bacteriofagi, virusuri care infectează bacterii și pot fi transformate în proteine noi. Prin metodele dezvoltate de aceștia se pot produce anticorpi ce pot neutraliza toxinele, contraataca maladiile autoimune și vindeca metastazele.
De la înființarea Premiilor Nobel și până anul trecut, 110 persoane au primit distincția pentru chimie și doar cinci au fost femei. De 63 de ori, Premiul Nobel pentru Chimie a revenit unei singure persoane.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!