23 de gări ar urma să fie modernizate. Compania Națională de Căi Ferate a lansat licitațiile pentru studiile de fezabilitate, primul pas în acest proces. Costurile sunt estimate la peste 6 milioane de lei, fără TVA.
Cele 23 de gări se află pe raza județelor Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Caraș Severin, Hunedoara, Mehedinți, Harghita, Brașov, Alba, Mureș, Suceava și Iași. Pe listă apar inclusiv gările Sinaia, Bușteni, Băile Herculane, Suceava sau Vatra Dornei.
Pe lângă repararea clădirilor din stații se au în vedere inclusiv construcția de facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă; înălțarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor și a pasajelor, dar și înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare și termice.
Pe lângă cele 23 de gări pe care vrea să le modernizeze acum, CFR ia în calcul reabilitarea altor 24 de stații în viitor.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!