Acum la Digi FM Alex Vidia Tyla - Water

Cine este noul șef al Poliției Române. Benone Matei a fost numit în funcție de premierul Florin Cîțu

masina-noua-de-politie
Foto: Poliția Română

Poliția Română are un nou șef. Este vorba de chestorul Benone-Marian Matei, numit în funcție de premier. 

Decizia lui Florin Cîțu a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Până acum, Matei a fost directorul Direcției Operațiuni Speciale. 

Chestorul de poliție va avea rang de secretar de stat. 

În acest moment, Poliția Română are un șef interimar, Eduard Mirițescu. Acesta l-a înlocuit pe Liviu Vasilescu, retras din funcție la 1 septembrie după scandalul înmormântării lui Emi Pian, liderul clanului Duduianu. 

Atât ca ofițer de execuție cât și ca manager mi-am făcut datoria cu onoare și bună credință, integritate profesională fiind principul care m-a ghidat în întreaga carieră. În ultimul timp am constatat un atac mediatic concentrat asupra Ministerului Afacerilor Interne și Poliției Române într-o perioadă în care țara are nevoie de liniște și conjugarea tuturor eforturilor pentru protejarea cetățenilor. În permanență mi-am asumat responsabilitatea deciziilor, declara atunci Liviu Vasilescu. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Dylan Paul, alături de mama sa, Nadia Comăneci și tatăl său Bart Conner/ Foto: Facebook
Unde s-a angajat fiul Nadiei Comăneci. Dylan și-a ales un drum...
printesa urbana 2025-2
Prințesa Urbană, la Digi FM: despre viața în Olanda, educația cu...
florin negrutiu 7701
Florin Negruțiu, după dezbaterea istorică de la Cotroceni: „Puterea...
Pe aceeași temă
Un șofer român a câștigat 3.000 de euro de la Poliția Rutieră, după ce a fost lăsat fără permis pentru o pastilă / Shutterstock
Un șofer român a câștigat 3.000 de euro de la Poliția Rutieră, după ce a fost lăsat fără...
Bucharest,,Romania,-,March,25,,2020:,Romanian,Road,Police,Officer
Cazul halucinant al studentei arestată pentru o imprimantă. Ce spune Poliția că s-a întâmplat
politie
Poliţia Română, noi precizări despre OUG 84/ 2024: Nu toţi şoferii sunt testaţi, ci doar cei...
politist-1ecuson-politia-romana
Scandal între doi poliţişti în incinta Biroului Poliţiei Autostrăzii A2. Poliţiştii din...
Te-ar putea interesa și
politist-1ecuson-politia-romana
Un poliţist din Satu Mare a cerut pensionarea, la doar 25 de ani. Ar fi reclamat presiunea din...
Sarulesti,,Romania,-,September,22,,2022:,Romanian,Police,Officer.
13 percheziţii în București, Argeș și Dâmbovița la o grupare infracţională care gestiona...
Business,Woman,Working,On,Laptop.,Kind,Of,Hands,And,Keyboard
Avertisment al Poliţiei Române cu privire la ofertele irezistibile de investiţii din mediul...
politie
Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi. Până când se fac înscrierile și când va avea...
Partenerii noștri
Digi24 VIDEO Ce a răspuns Trump la întrebarea cine ar trebui să fie noul papă. „Asta ar fi alegerea mea numărul unu”
VIDEO Ce a răspuns Trump la întrebarea cine ar trebui să fie noul papă...
DigiSport OUT din primul 11? Lamine Yamal ”a comis-o”, iar Hansi Flick ar putea lua o decizie radicală
OUT din primul 11? Lamine Yamal ”a comis-o”, iar Hansi Flick ar putea lua...
PeRoz 14 ani de căsnicie. Prințul William și prințesa Kate, ovaționați pe Insula Mull. „Romanticii! Superbă imaginea cu voi doi!”
14 ani de căsnicie. Prințul William și prințesa Kate, ovaționați pe Insula...
Film Now Gary Oldman i-a cerut scuze lui Demi Moore pentru comportamentul distructiv, în timp ce filmau „The Scarlet Letter”: Probabil mă urăști
Gary Oldman i-a cerut scuze lui Demi Moore pentru comportamentul...
Digi World De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de explicat
De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de...
Stirile Kanal D Un fenomen meteo rar ar putea fi vinovat de blackout-ul uriaș din Peninsula Iberică
Un fenomen meteo rar ar putea fi vinovat de blackout-ul uriaș din...
ProFM I-a fost infidel, dar iubirea lor nu s-a stins. Jon Bon Jovi, mesaj emoționant la aniversarea a 36 de ani de căsnicie cu Dorthea
I-a fost infidel, dar iubirea lor nu s-a stins. Jon Bon Jovi, mesaj...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Bright,Purple,Lilac.,Flowers,In,Spring.,Nice,Weather.,Flowering,In
Vreme frumoasă în minivacanţa de 1 Mai, în aproape toată ţara. Se vor înregistra și...
FLUSHING NY- AUGUST 23: Jannik Sinner speaks to the media at the USTA Billie Jean King National Tennis Center on August
Jannik Sinner se apără după ce a fost suspendat pentru dopaj: „Nimeni nu are parte de...
BUCURESTI - PSD - PROPUNERE MINISTRU - ANGEL TILVAR - 31 OCT 2022
Tîlvăr: „România beneficiază de cele mai solide garanţii de securitate din întreaga sa istorie”
Patriarchal,Cathedral,In,Bucharest,,Romania
Moaştele Sfintei Împărătese Elena, de miercuri, în România. Pentru câteva ore vor fi depuse la...