Marcel Ciolacu crede că ALDE e un partid „mic și nesemnificativ”. Călin Popescu Tăriceanu a reacționat declarând că că ALDE a intrat cu propriile forțe în Parlament și că astfel de comentarii nu își au rostul.
„Câteodată discutam așa cu prietenii și când spunea unul câte o prostie, ne întrebam -ce a spus?- și spuneam -a tușit-. Așa și cu domnul Ciolacu, a tușit. Atâta vreme cât partidele sunt votate de cetățeni și sunt evident în măsură să intre în Parlament care e soluția imorală? Atunci ar fi toate partidele imorale. Dar sistemul politic pe care îl avem noi este bazat pe existența partidelor. Dacă un partid intră cu forțele proprii în Parlament nu mai ai cum să faci astfel de comentarii. Dacă intră pe lista altcuiva, ceea ce nu e cazul nostru, îl faci într-un fel dependent de partidul care l-a ajutat să intre. Cu domnul Ciolacu avem și alte probleme”, a spus Tăriceanu, la TVR1.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a lansat, joi seara, un atac la adresa liderilor PMP și ALDE, apreciind că aceste formațiuni, „mici și nesemnificative”, reprezintă ”vechile soluții imorale”.
„Am văzut și reacția ALDE și PMP, a celor două partide mici și nesemnificative în sondaje, cu o frică extraordinară de alegeri anticipate. Niște soluții imorale. Vechile soluții imorale. Nu poți să stai trei ani și jumătate la guvernare... (...) Nu am jignit pe nimeni. Vom vedea dacă trece moțiunea, după trecerea moțiunii, că noi credem că o să treacă moțiunea de cenzură, președintele României trebuie să cheme partidele la consultări și pentru creearea noii majorități”, spunea Ciolacu săptămâna trecută.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!