Autoritățile au restricționat traficul pentru camioanele mai mari de 7,5 tone pe DN2B Buzău Brăila din cauza poleiului. Este cod portocaliu de polei în 8 judeţe din sud-estul țării, şi cod galben în alte 8 judeţe. Și în București a plouat cu gheață.
Există risc de polei și pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, avertizează Centrul Infotrafic, potrivit căruia s-a format, deja, polei, între localităţile Fundulea şi Lehliu, astfel că se intervine cu material antiderapant.
De asemenea, circulația este restricționată pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe sectorul de drum dintre Buzău și Brăila, de pe DN 2B.
Joi dimineața a intrat în vigoare un cod galben de precipitaţii şi vânt pentru majoritatea zonelor din sudul şi din estul ţării.
Codul galben va fi în vigoare până vineri la amiază. Va ninge consistent în Carpatii Orientali şi în mare parte a Moldovei, unde se va depune strat gros de zăpadă. Tot acolo, vântul va depăşi 50 km/h, iar la altitudini mai mari, 70 km/h şi va viscoli ninsoarea. În judeţele Vaslui şi Vrancea vor fi precipitaţii mixte şi depuneri de polei. În restul zonelor aflate sub cod galben, va ploua abundent. În sud şi sud-est, inclusiv în Bucureşti, se vor acumula cantităţi de apă de până la 25 l/mp, dar în nordul şi vestul Olteniei, precum şi în nordul Munteniei, se pot strange chiar si 50 l de apa/mp. Zăpada se va topi acolo şi va creşte riscul de inundaţii in special pe râurile din Oltenia, iar vântul va sufla cu putere.
Vremea va rămâne capricioasă până sâmbătă seara, apoi se va linişti.
Ninsorile vor continua în zonele de munte, dar și în vestul, nordul şi nord-estul ţării. În rest, vor fi mai ales ploi, ziua, şi precipitaţii mixte, noaptea. Vântul va rămâne intens pe creste, dar şi în regiunile sudice. Temperaturile vor mai ajunge la 9 grade Celsius pe litoral şi sâmbătă, apoi vor scădea.
Capitala se află sub cod galben de ploi abundente şi de vânt intens. Acesta va avea rafale de 55 km/h. Pe timpul zilei va ploua consistent, dar după lăsarea serii, pot apărea şi fulgii de zăpadă. Temperaturile nu vor trece de 2 grade Celsius.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!