Anul Nou a adus și reguli noi de circulație. Modificări importante ale Codului Rutier au fost promulgate imediat după încheierea vacanței de Revelion.
O modificare intrată în vigoare din prima zi lucrătoare a acestui an este că șoferii vor avea posibilitatea de a alege și de a folosi dovada înlocuitoare mai puține zile, pentru a-și recupera permisul mai repede, în cazul unei suspendări. Dacă anterior erau obligați să depună permisul la expirarea celor 15 zile de la momentul aplicării sancțiunii, acum au posibilitatea să îl depună oricând în acest interval, iar din acel moment va curge perioada pentru care a fost suspendat dreptul de a conduce.
Tot de anul acesta, medicii care constată că un pacient are simptomele unei afecțiuni incompatibile cu statutul de șofer sunt obligați să ceară o evaluare de specialitate a acestuia. În cazul în care evaluarea confirmă diagnosticul, clinica autorizată este obligată să anunțe Poliția, care va retrage permisul de conducere. Șoferul îl va putea recupera doar după tratament și o nouă evaluare de specialitate, care să confirme însănătoșirea.
O veste bună pentru 2019: punctul de amendă a fost înghețat și a rămas la valoarea de anul trecut, 145 de lei. Șoferii care încalcă regulile de circulație și sunt sancționați vor putea plăti mai ușor amenda, într-un cont unic, înființat anul acesta. Sancțiunea va putea fi achitată de oriunde din țară, indiferent de domiciliul contravenientului.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!