O femeie de 44 de ani din satul Petrilaca, judeţul Mureş, a fost amendată cu suma de 2.000 de lei, după ce a sesizat la Dispeceratul 112 că ar fi ameninţată cu un topor şi a întrerupt brusc apelul, gestul său având ca scop doar să îşi sperie concubinul.
După mobilizarea a numeroşi poliţişti şi după ce s-au depus eforturi pentru localizarea apelului, s-a dovedit că cele sesizate nu erau reale, iar femeia a fost sancţionată cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor OUG 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.
"La data de 12 noiembrie 2024, în jurul orei 17:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că o persoană se îndreaptă înspre aceasta cu un topor în mână. Ulterior, telefonul s-a închis, iar apelanta nu a mai putut fi contactată. Având în vedere cele sesizate, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, a fost constituită de urgenţă o echipă operativă complexă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei oraşului Iernut, Poliţiei municipiului Târnăveni, Secţiei 12 Poliţie Rurală Luduş şi Secţiei 4 Poliţie Rurală Ungheni, care, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni, au desfăşurat activităţi specifice pentru identificarea apelantei, clarificarea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor în consecinţă. Astfel, în urma tuturor activităţilor, apelanta a fost identificată, fiind vorba de o femeie de 44 de ani, din Petrilaca, constatând-se că între aceasta şi partenerul ei, de 52 de ani, din aceeaşi localitate, ar fi avut loc un conflict verbal, femeia având intenţia doar de a-şi speria concubinul", a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
IPJ Mureş a precizat că apelurile false la 112 sunt de natură să aducă prejudicii foarte grave la nivelul societăţii şi tulburări ale siguranţei publice, atât prin natura şi amploarea forţelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare şi contracarare, cât şi prin stările de temere generate în rândul cetăţenilor, atât cei direct afectaţi, aflaţi în locurile respective cât şi întreaga comunitate.
Poliţiştii au subliniat că legislaţia din România prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepseşte cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii.
De asemenea, "apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii".
"Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent sau, mai grav, fals, pe linie poate aştepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor", a mai arătat IPJ Mureş.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!