Tensiunile interne pe teme de politică externă trebuie să înceteze imediat, pentru ca România să rămână un actor credibil în toate relaţiile pe care le are cu alte state. Este una dintre concluziile discuţiilor care au avut loc la Cotroceni între Preşedinte, premier, ministrul de externe şi viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall.
Schimbarea poziției echilibrate și echidistante pe care România a avut-o până acum nu ar face decât să producă îngrijorare și neliniște, atrage atenţia Administraţia Prezidenţială într-un comunicat emis la scurt timp după discuţiile de la Cotroceni.
În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a cerut cooperare loială și corectă între instituţii şi a subliniat că aceasta este conduita care trebuie să ghideze toate acțiunile Guvernului. Necesitatea unei abordări loiale în ceea ce priveşte politica externă a României a fost exprimată şi de premierul Viorica Dăncilă şi de membrii Guvernului prezenți la consultările de astăzi.
Președintele României a mai făcut o precizare şi anume că deciziile majore de politică externă, cu efecte inclusiv asupra siguranței naționale trebuie luate întotdeauna cu responsabilitate și discernământ.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!